Dosar 26377/325/2013 din 26.09.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1 OUG 195 / 2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 26377/325/2013
Data dosar:
26.09.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.87 al.1 OUG 195 / 2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.03.2014 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Condamnare

    În temeiul art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 (în prezent art. 336 alin. 1 CP), condamnă pe inculpata G******* E**** C*******, cercetat în stare de libertate, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbiba?ie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit b) CP din 1969 pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. 2 CP din 1969. În temeiul art. 81 CP din 1969, cu aplicarea art. 5 CP, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ani în condiţiile art. 82 CP din 1969. În temeiul art. 359 VCPP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 CP din 1969, în sensul că, săvârşirea în termenul de încercare a unei infracţiuni intenţionate, are drept urmare revocarea suspendării condiţionate, cu consecinţa executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară. În temeiul art. 71 alin. 5 CP din 1969, cu aplicarea art. 15 alin. 2 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 274 alin.1 CPP, obligă inculpata la plata sumei de 900 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.03.2014.

    Hotarare 993/2014 din 13.03.2014
  • Sedinta din data de 13.02.2014 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Faţă de absenţa martorului la acest termen de judecată, constată necesară citarea acestuia cu mandat de aducere efectivă.

    Incheiere de sedinta din 13.02.2014
  • Sedinta din data de 16.01.2014 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Se va cita martorul

    Incheiere de sedinta din 16.01.2014
  • Sedinta din data de 19.12.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Va admite cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatei în vederea prezentării inculpatei la sala de judecată în vederea audierii sale, ori, a depune o declaraţie notarială dată de inculpată în Italia, fiindu-i acordat un ultim termen în acest sens.

    Incheiere de sedinta din 19.12.2013
  • Sedinta din data de 21.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Va admite cererea de amânare formulată de către apărătorul inculpatei în vederea prezentării inculpatei la sala de judecată în vederea audierii sale, ori, a depune o declaraţie notarială dată de inculpată în Italia.

    Incheiere de sedinta din 21.11.2013
  • Sedinta din data de 07.11.2013 la ora 09:00

    Complet: C3P
  • Amână cauza

    Apreciază întemeiată cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatei pentru pregătirea apărării, motiv pentru care, în temeiul art. 6 C.pr.pen., art. 6 par. 3 lit. b C.E.D.O. şi art. 24 din Constituţia României, va încuviinţa cererea.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD