Z***** M**** M*****
PetentAdmite cererea de reabilitare formulată de petentul ZMI. Dispune reabilitarea petentului în ceea ce priveşte condamnarea la pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1930/01.10.2002 a Judecătoriei Piteşti, defin. prin nerecurare 07.02.2003, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. 1 din Decretul 328/1966, şi pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin sent. pen. nr. 341/11.02.2003 pronunţată de Judecătoria Piteşti, definitivă prin neapelare la data de 17.03.2003, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.181 C.p. Se vor cuvenitele menţiuni pe hotărârile de condamnare. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.04.2014.
Hotarare 1593/2014 din 03.04.2014Se ataşează la dosar sentinţele penale nr. 1930/2002 şi 341/2003 pronunţate de Judecătoria Piteşti cu menţiunile corespunzătoare efectuate de Biroul Executări penale. Amână judecarea cauzei la 03.04.2014. Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Martie 2014.
Incheiere de sedinta din 13.03.2014