R***
IntimatM******* S***** C*******
Petenteroare, dosar soluţionat azi pe camera de consiliu
Anuleaza cererea de chemare în judecata. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publică azi, 04.03.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 04.03.2014se pune în vedere petentului ca în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării să facă completările/modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii: 1) să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul de a indica dacă cererea depusă este plângere contravenţională sau o acţoiune în pretenţii; 2) să precizeze temeiul de drept al cererii; 3) să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea prezentei comunicări; 4) să indice datele de identificare a pârâtei (sediu, CUI, CIF); 7) să indice dovezile pe care se sprijină cererea. Dacă se solicită proba cu înscrisuri, acestea se vor depune în dublu exemplar, certificate pentru conformitate cu originalul; dacă se solicită proba testimonială , se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor; în cazul probei cu interogatoriu persoanei juridice, acesta se va ataşa cererii de chemare în judecată, iar în cazul persoanei fizice, reclamatul va cere înfăţişarea în persoană a acestuia; 5) să depună încă un exemplar de pe cerere şi acte pentru comunicare; 6) să depună certificatul de informare privind avantajele medierii eliberat de mediatorul care a realizat informarea, conform art.2 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator