B****** I****
InculpatJudecătoria Constanţa Secţia penală Dosar nr. 26689/212/2012 Încheiere 25 martie 2013 În baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b alin. 1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul BURLACU IONUŢ, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 205/30.08.2012 emis de Judecătoria Constanţa în dosarul nr. 22151/212/2012, şi menţine măsura arestării preventive dispuse faţă de acesta, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate înainte de termenul legal de 60 de zile, respectiv data de 23 mai 2013. În temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 145 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul Burlacu Ionuţ, prin apărător ales. Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru reprezentantul Ministerului Public, şi de la comunicare, pentru inculpat, în ceea ce priveşte menţinerea măsurii arestării preventive. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.03.2013.