Dosar 2674/314/2013 din 21.03.2013

violarea de domiciliu (art.192 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2674/314/2013
Data dosar:
21.03.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
violarea de domiciliu (art.192 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.11.2013 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Condamnare

    1). Condamnă inculpatul TETEL MIHAI PETRU pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” prevăzută de art. 181 alin. 1, cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a din codul penal, la pedeapsa de 1(unu) an închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de „ violare de domiciliu „ , prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 din codul penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 33 lit.„a” - art.34 lit. „b” din codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului TETEL MIHAI PETRU prin prezenta sentinţă penală, iar acesta execută pedeapsa mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, ca pedeapsă rezultantă. În baza art.71 alin.2 din codul penal, interzice inculpatului TETEL MIHAI PETRU exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal pe durata executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 861 din codul penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului TETEL MIHAI PETRU prin prezenta sentinţă penală. În temeiul art. 862 din codul penal stabileşte un termen de încercare de 5 ani (cinci ani), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ( doi ) ani. În baza art. 863 alin. 1 din codul penal, obligă inculpatul TETEL MIHAI PETRU la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art.71 alin. 5 din codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal aplicată inculpatului TETEL MIHAI PETRU prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 359 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului TETEL MIHAI PETRU cu privire la dispoziţiile art. 83 şi 84 din codul penal şi art. 864 alin. 2 din codul penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 2). Condamnă inculpatul TETEL VASILE pentru săvârşirea infracţiunii de „ lovire sau alte violenţe „ , prevăzută de art. 180 alin. 2 , cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a din codul penal, la pedeapsa de 3 ( trei ) luni închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de „ violare de domiciliu „ , prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 din codul penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 33 lit.„a” - art.34 lit. „b” din codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului TETEL VASILE prin prezenta sentinţă penală, iar acesta execută pedeapsa mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, ca pedeapsă rezultantă. În baza art.71 alin.2 din codul penal, interzice inculpatului TETEL VASILE exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal pe durata executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 861 din codul penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului TETEL VASILE prin prezenta sentinţă penală. În temeiul art. 862 din codul penal stabileşte un termen de încercare de 5 ani (cinci ani), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ( doi ) ani. În baza art. 863 alin. 1 din codul penal, obligă inculpatul TETEL VASILE la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art.71 alin. 5 din codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal aplicată inculpatului TETEL VASILE prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 359 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului TETEL VASILE cu privire la dispoziţiile art. 83 şi 84 din codul penal şi art. 864 alin. 2 din codul penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 3). Condamnă inculpatul O****** O***** C********* pentru săvârşirea infracţiunii de „ lovire sau alte violenţe „ , prevăzută de art. 180 alin. 2 , cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a din codul penal, la pedeapsa de 3 ( trei ) luni închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de „ violare de domiciliu „ , prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 din codul penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 33 lit.„a” - art.34 lit. „b” din codul penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului O****** O***** C********* prin prezenta sentinţă penală, iar acesta execută pedeapsa mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, ca pedeapsă rezultantă. În baza art.71 alin.2 din codul penal, interzice inculpatului O****** O***** C********* exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal pe durata executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 861 din codul penal, dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului O****** O***** C********* prin prezenta sentinţă penală. În temeiul art. 862 din codul penal stabileşte un termen de încercare de 5 ani (cinci ani), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ( doi ) ani. În baza art. 863 alin. 1 din codul penal, obligă inculpatul O****** O***** C********* la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În baza art.71 alin. 5 din codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art.64 lit.„a” teza II şi „b” din codul penal aplicată inculpatului O****** O***** C********* prin prezenta sentinţă penală. În baza art. 359 din codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului O****** O***** C********* cu privire la dispoziţiile art. 83 şi 84 din codul penal şi art. 864 alin. 2 din codul penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 4). Ia act că partea vătămată L**** I**** nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal. 5). În baza art. 189 din codul de procedură penală, dispune avansarea sumei de 900 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu inculpaţilor: TETEL MIHAI PETRU, TETEL VASILE şi O****** O***** C********* în cursul judecării cauzei, din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava (pentru doamnele avocat: Goloca Alina Corina ( delegaţie nr. 897 din 28. 03. 2013, 300 lei), Grădinariu Aida (delegaţie nr. 896 din 28. 03. 2013, 300 lei) şi Focşa Diana ( delegaţie nr. 895 din 28. 03. 2013, 300 lei ) ). 6). În baza art.191 alin.1 şi 2 din codul de procedură penală; obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20. 11. 2013.

    Hotarare 634/2013 din 20.11.2013
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 20.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.11.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 13.11.2013. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2013
  • Sedinta din data de 11.09.2013 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 30.10.2013, pentru când inculpaţii şi partea vătămată au termen în cunoştinţă. Se vor cita martorii din lucrări Ionescu Maria şi Ţetel Ionuţ Gabriel cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.09.2013.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2013
  • Sedinta din data de 12.06.2013 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 04.09.2013, pentru când inculpaţii şi partea vătămată primesc termen în cunoştinţă. Se vor cita următorii doi martori din lucrări, respectiv Ionescu Maria şi Ţetel Ionuţ Gabriel şi martorul încuviinţat pentru inculpatul Ţ**** V*****. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12.06.2013.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2013
  • Sedinta din data de 24.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C20 Old
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 12.06.2013, pentru când inculpaţii şi partea vătămată primesc termen în cunoştinţă. Se vor cita primii doi martori din lucrări, respectiv Lercă Otilia şi Ţetel Elena precum şi martorii încuviinţaţi pentru inculpaţi Ţetel Mihai Petrea şi Ţ**** V*****. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.04.2013.

    Incheiere de sedinta din 24.04.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD