S*** M******** S***** U*******
ReclamantS*** C***** R******** S***** B********
PârâtS.C. 380 F Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. MARTPLAST S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. CREIŢĂ ROMEXPRES S.R.L. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Ialomiţa.
Hotarare 380/2014 din 25.02.2014Admite ca întemeiată cererea formulată de către apărătorul ales al reclamantei pentru a lua cunoştinţă de răspunsurile la interogatoriu depuse de pârâtă în şedinţă publică, şi dispune amânarea cauzei în acest sens la 25.02.2014, termen în cunoştinţa părţilor.
Incheiere de sedinta din 11.02.2014Încuviinţează probele solicitate de părţi prin cererea de chemare în judecată şi prin întâmpinare, respectiv proba cu înscrisuri şi interogatoriu pentru reclamantă şi proba cu înscrisuri pentru pârâtă, luându-se act că aceasta din urmă a fost administrată la termenul de azi. Pune în vedere reclamantei ca în termen de 3 zile să depună la dosarul cauzei interogatoriul ce urmează a fi luat pârâtei pentru a putea fi comunicat acesteia. Acordă termen în vederea administrării probelor admise pentru reclamantă la 11.02.2014, în cunoştinţa părţilor.
Incheiere de sedinta din 28.01.2014