P***** V*****
InculpatS******** D* A******** S*** M***
Parte vătămatăŞ***** R*****
Parte vătămatăP***** V***** p*** a****** l* C******** L**** C****
InculpatCondamnă pe inculpatul P. V.pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, infracţiune prevăzută de art.178 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 C.proc.pen., cu aplicarea art.74 al.1 lit.a şi b Cod penal raportat la art.76 lit.c Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 86 indice 1 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe un termen de 5 ani, stabilit în condiţiile art. 86 indice 2 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) sa se prezinte, la termenele stabilite, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare; b) să anunte Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare, in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea; c) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare si sa justifice schimbarea locului de munca; d) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu-Mare informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta. În baza art. 359 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 raportat la 83 C.pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 71 alin .5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii din data de 05.05.2010 şi durata arestării preventive din data de 06.05.2010 până la data de 28.05.2010.Constată că partea vătămată S. R. V., nu s-a constituit parte civilă în cauză.În baza art.14, art.346 Cod proc.pen. raportat la art. 998-999 Cod civil, art. 103 din Legea 71/2011, art. 313 din Legea 95/2006 admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S. de A.J. Satu Mare.Obligă inculpatul alături de asigurătorul S.C. A. I. B. A.R. S.R.L., în baza art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, la plata sumei de 641,10 lei către S.de A. J.Satu Mare.Obligă inculpatul la plata dobânzilor legale, aferente sumei de 641,10 lei, începând cu data de 06.05.2010 până la plata efectivă a debitului, către S. de A. J.Satu Mare. În baza art. 191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. pr. pen. dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din Cozma Adrian, pentru acordarea asistenţei juridice în faza de urmărire penală, conform delegaţiei nr.692/2010.
Hotarare 798/2013 din 29.05.2013Amână pronunţarea la data de 29.05.2013, ora 15.00, camera 114, C2P.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.05.2013Amână cauza la cererea apărătorului ales al inculpatului, pentru a depune acte la dosar
Incheiere de sedinta din 10.05.2013Amână cauza în vedere emiterii unor adrese la ANP şi IGPR, cu privire la inculpat
Incheiere de sedinta din 12.04.2013Raportat la lipsa procedurii de citare cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 22.03.2013