P****** R*** D******
InculpatC***** S******** P****
InculpatP** G**** D**
Parte vătămată PARTE CIVILĂP** S******* P*********
Parte vătămată PARTE CIVILĂI* B********* I*** C*******
Parte vătămată PARTE CIVILĂI. În baza disp. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1, lit. a), g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedură penală, art. 74 alin 1 lit. c, art. 76 alin 1 lit. d Cod penal condamnă, condamnă inculpatul C S-P fiul lui XXXX la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. II. În baza disp. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1, lit. a), g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedură penală, art. 74 alin 1 lit. a, c, art. 76 alin 1 lit. d Cod penal condamnă, condamnă inculpatul P R-D, fiul lui XXXXX, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din 25/26.10.2013). În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza disp. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1, lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedură penală, art. 74 alin 1 lit. c, art. 76 alin 1 lit. d Cod penal condamnă, condamnă inculpatul P R-D, cu aceleaşi date de stare civilă, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din 13/14.11.2013). În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza disp. art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1, lit. g), i) Cod penal, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) Cod procedură penală, art. 74 alin 1 lit. c, art. 76 alin 1 lit. d Cod penal condamnă, condamnă inculpatul P R-D, cu aceleaşi date de stare civilă, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta din 23/24.2013). În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele astfel aplicate, inculpatul P R-D urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare, pe care o sporeşte cu 6 (şase) luni, în final inculpatul executând 1 (un) şi 6 şase luni an închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi lit. b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 Cod penal scade inculpatului P R-D din durata pedepsei durata reţinerii din data de 25.11.2013 şi perioada arestului preventiv de la data de 26.11.2013 la 20.12.2013. Admite acţiunea civilă promovată în cauză de partea vătămată P.F.A. G D şi obligă inculpaţii C S-P şi P R-D, în solidar, să plătească părţii civile suma de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile. Admite acţiunea civilă promovată în cauză de partea vătămată P.F.A. S P şi obligă inculpatul P RD să plătească părţii civile suma de 650 lei cu titlu de despăgubiri civile. Admite acţiunea civilă promovată în cauză de partea vătămată I.I. B. Ilie-Corneliu şi obligă inculpatul P R-D să plătească părţii civile suma de 1500 lei cu titlu de despăgubiri civile. Respinge celelalte pretenţii civile formulate în cauză. În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpatul C S-P la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 350 lei pentru faza de judecată (din care suma de 300 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, conform delegaţiei nr. 5/2014 – avocat R. N. se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei). În temeiul art. 189 şi art. 191 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpatul P R-D la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250 lei pentru faza de urmărire penală (din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, conform delegaţiei nr. 2815/2013 – avocat L. R C se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei), iar suma de 350 lei pentru faza de judecată (din care suma de 300 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, conform delegaţiei nr. 4/2014 – avocat P R se va avansa Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei). Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.01.2014.
Hotarare 45/2014 din 20.01.2014Amână pronunţarea la data de 20.01.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.01.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.01.2014Amână pronunţarea asupra fondului la data de 15.01.2014. Respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, de înlocuire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de inculpatul P R, cu măsura arestării preventive, ca neîntemeiată. Fără cale de atac în ce priveşte cererea de înlocuire măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2014În baza art. 300/1 alin. 1 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inc. P R-D, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 13/26.11.2013 emis de Judecătoria Săveni. În baza art. 300/1 alin. 3 C.proc.pen., menţine starea de arest preventiv a inculpatului P R-D, în prezent deţinut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Botosani, sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 13/26.11.2013 emis de Judecătoria Săveni. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.12.2013, ora 11,20.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 19.12.2013