S***** T********
ReclamantL***** T********* V***** M******* R******* D* V***
PârâtRespinge ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Teleorman, în numele şi pentru membrii săi de sindicat : LESPEZEANU MARGARETA şi GHEORGHESCU DANIELA , în contradictoriu cu pârâtul LICEUL TEHNOLOGIC „ VIRGIL MADGEARU” Roşiorii de Vede . Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Teleorman. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.03.2014.
Hotarare 325/2014 din 20.03.2014În temeiul art. 413 alin1 pct. 1 suspendă judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate , invocată în prezenta cauză. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31.10.2013.
Incheiere suspendare din 31.10.2013Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamantele LESPEZANU MARGARETA şi GHEORGHESCU DANIELA ,în contradictoriu cu pârâtul LICEUL TEHNOLOGIC „VIRGIL MADGEARU” ROŞIORII DE VEDE , privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 Capitolul I din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, raportat la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României. În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 Capitolul I din Anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ raportat la art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) din Constituţia României. Fixează termen de judecată la data de 31 octombrie , pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03.10.2013.
Incheiere de sedinta din 03.10.2013