G******* F* D******
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti privind pe condamnatul Gheorghe Dumitru, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiesti, in executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 996/2010, pronunţată de Judecătoria Ploiesti şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi următoarele Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. In baza art 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei catre Baroul Prahova. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror si de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2013.
Hotarare 2496/2013 din 26.11.2013