D***** A******** C*********
ReclamantC**** N******
PârâtC**** Ş***** S****
PârâtC**** A****** M*******
PârâtAdmite cererea. Îndreaptă Sentinţa civilă nr. 2529 din data de 28.03.2019 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosar 27467/281/2013 în sensul că se va citi corect “teren intravilan în suprafaţă de 251 mp, situate în tarla 2, parcelă 32, conform TP 103651/06.09.2002” şi “teren intravilan în suprafaţă de 1048 mp, situate în tarla 2, parcelă 29, conform TP 103651/06.09.2002”. Indreptarea se face cu privire la aceste menţiuni în tot cuprinsul hotărârii judecătoreşti, respectiv considerente şi dispozitiv, inclusiv minută. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploieşti. Pronunţată în condiţiile art. 396, al. 2 Cod pr. civ., azi, 16.12.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.12.2020Amână pronunţarea la data de 16.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în condiţiile art.396, al 2 Cod pr.civ, astăzi, 09.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2020Amână pronunţarea la data de 09.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.11.2020Amână pronunţarea la data de 25.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în condiţiile art.396, al 2 Cod pr.civ, astăzi, 10.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.11.2020Amână pronunţarea la data de 10.11.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2020În vederea luării la cunoştinţă a raportului de expertiză, amână cauza la data de 27.10.2020, ora 9.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Admite sesizarea din oficiu privind preschimbarea termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată acordat iniţial de la data de 15.09.2020, ora 13,30 pentru data de 08.09.2020, ora 13,30, complet Civ 15, Sala 6. Se citează părţile pentru noul termen. Fără cale de atac. Pronunţată prin punere soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.06.2020.
Incheiere de sedinta din 19.06.2020În vederea revenirii cu adresă la expert pentru îndreptarea raportului de expertiză, amână cauza la data de 15.09.2020, ora 13,30.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Suspendat - Stare de urgenta
Incheiere suspendare din 15.04.2020Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul DRĂGOI ALEXANDRU CONSTANTIN în contradictoriu cu pârâţii C**** N******, COJAN ŞTEFAN şi SIMION ANDREEA MĂDĂLINA. Dispune sistarea stării de indiviziune conform variantei II din Raportul de expertiză tehnică – lotizare întocmit de expertul Teodoru Cristian şi, în consecinţă : I. Atribuie reclamantului lotul I compus din : - locuinţă corp C1 – identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian, compusă din 6 camere, 2 holuri, cămară; - Anexă gospodărească corp C2 – identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian, compusă din verandă, hol, cameră, bucătărie, magazie, grajd, magazie, beci sub bucătărie; - Garaj şi porumbar corp C 3 – identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Magazie cereale corp C 4 - identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Coteţ porci – corp C 5 – identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Şopron corp C 6 - identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Coteţ păsări corp C7 - identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian. - teren intravilan în suprafaţă de 259 mp situat în sat Ciupelniţa, T 2, Cc 31 conform TP 75179/17.05.2002, identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Popescu Mariana; - teren curţi construcţii în suprafaţă de 569 mp, situat în tarla 2, parcelă 31, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil intravilan în suprafaţă de 251 mp, situat în tarla 2, parcelă 29, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil intravilan în suprafaţă de 1048 mp, situat în tarla 2, parcelă 32, conform TP 103651/06.09.2002; - teren vii intravilan în suprafaţă de 428 mp, situat în tarla 2, parcelă 30, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil extravilan în suprafaţă de 5000 mp situat în tarla 77, parcela 542/83, conform TP 103651/06.09.2002. Reclamantul prime?te bunuri în valoare de 77207 lei. Are dreptul la bunuri în valoare de 48400,50 lei. Pentru egalizarea loturilor, obligă reclamantul la plata, în favoarea pârâţilor, sumei de 28806,50 lei cu titlu de sultă. II. Atribuie pârâţilor lotul II compus din : - teren arabil intravilan în suprafaţă de 1353 situat în tarla 7, parcela 180, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil extravilan în suprafaţă de 5000 mp situat în tarla 39, parcela 262/55, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil extravilan în suprafaţă de 2389 mp situat în tarla 63, parcela 431/45, conform TP 103651/06.09.2002; - un număr de 41 de acţiuni cu numere de ordine de la 108646 la 108686 în valoare totală de 102, 5 lei, conform certificatului de acţionar emis de societatea RULMENŢI GREI; - un număr de 41 de acţiuni cu numere de ordine de la 101867 la 101906 în valoare totală de 102, 5 lei, conform certificatului de acţionar emis de societatea BERE AZUGA. Pârâţii primesc bunuri în valoare de 19594 lei. Au dreptul la bunuri în valoare de 48400,50 lei. Pentru egalizarea loturilor primesc sultă în cuantum de 28806,50 lei de la reclamant. Obligă pârâţii, în solidar, la plata sumei de 4200 lei cu titlu cheltuieli de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Ploie?ti. Pronunţată astăzi, 28.03.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. _________________________________________________________
Hotarare 2529/2019 din 28.03.2019Amână pronunţarea la data de 28.03.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.03.2019Amână pronunţarea la data de 26.03.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.03.2019Amână pronunţarea la data de 22.03.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.03.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.03.2019Amână pronunţarea la data de 08.03.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art.396 alin.2 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.02.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2019Amână cauza la data de 22.02.2019 în vederea luării la cunoştinţă a raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 11.01.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 02.11.2018Faţă de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 14.09.2018Admite în parte şi în principiu acţiunea formulată de reclamantul DRĂGOI ALEXANDRU CONSTANTIN în contradictoriu cu pârâţii C**** N******, COJAN ŞTEFAN şi SIMION ANDREEA MĂDĂLINA. Constată deschisă succesiunea defunctului DRĂGOI ION, fost, decedat în data de 14.10.2002, cu ultimul domiciliul în com. Dumbrava, jud. Prahova. Constată că masa succesorală rămasă după defunct este compusă din : * cota de 1 din dreptul de proprietate asupra imobilelor : - locuinţă corp C1 – identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian, compusă din 6 camere, 2 holuri, cămară; - Anexă gospodărească corp C2 – identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian, compusă din verandă, hol, cameră, bucătărie, magazie, grajd, magazie, beci sub bucătărie; - Garaj şi porumbar corp C 3 – identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Magazie cereale corp C 4 - identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Coteţ porci – corp C 5 – identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Şopron corp C 6 - identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Coteţ păsări corp C7 - identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian. • cota de 1/1 din dreptul de proprietate asupra imobilelor : - teren intravilan în suprafaţă de 259 mp situat în sat Ciupelniţa, T 2, Cc 31 conform TP 75179/17.05.2002, identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Popescu Mariana; - teren arabil intravilan situat în tarla 7, parcela 180, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil intravilan situat în tarla 2, parcelă 29, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil intravilan, situat în tarla 2, parcelă 32, conform TP 103651/06.09.2002; - teren vii intravilan, situat în tarla 2, parcelă 30, conform TP 103651/06.09.2002; - teren curţi construcţii situat în tarla 2, parcelă 31, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil extravilan situat în tarla 39, parcela 262/55, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil extravilan situat în tarla 77, parcela 542/83, conform TP 103651/06.09.2002; - teren arabil extravilan situat în tarla 63, parcela 431/45, conform TP 103651/06.09.2002; - un număr de 41 de acţiuni cu numere de ordine de la 108646 la 108686 în valoare totală de 102, 5 lei, conform certificatului de acţionar emis de societatea RULMENŢI GREI. Constată că au calitatea de moştenitori : - Drăgoi Maria ( decedată ), soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală; - Drăgoi Alexandru Constantin, fiu, cu o cotă 3/8; - Cojanu Dorina ( decedată ), fiică, cu o cotă de 3/8. Constată deschisă succesiunea defunctei Drăgoi Maria, fostă, decedată la data de 18.05.2010, cu ultimul domiciliu în com. Dumbrava, jud. Prahova. Constată că masa succesorală rămasă după defunctă este compusă din : * cota de 1 din dreptul de proprietate asupra imobilelor : - locuinţă corp C1 – identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian, compusă din 6 camere, 2 holuri, cămară; - Anexă gospodărească corp C2 – identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian, compusă din verandă, hol, cameră, bucătărie, magazie, grajd, magazie, beci sub bucătărie; - Garaj şi porumbar corp C 3 – identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Magazie cereale corp C 4 - identificată prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Coteţ porci – corp C 5 – identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Şopron corp C 6 - identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian; - Coteţ păsări corp C7 - identificat prin raportul de expertiză întocmit de exp. Teodoru Cristian. • cota de 1/1 : - un număr de 41 de acţiuni cu numere de ordine de la 101867 la 101906 în valoare totală de 102, 5 lei, conform certificatului de acţionar emis de societatea BERE AZUGA. Constată că au calitatea de moştenitori : - Drăgoi Alexandru Constantin, fiu, cu o cotă 1 din masa succesorală; - Cojanu Neculai, Cojanu Sorin şi Simion Andreea Mădălina, succesorii defunctei Cojanu Dorina, cu o cotă de 1, cu o cotă de 1 din masa succesorală. Respinge, în rest, acţiunea. Dispune efectuarea expertizei pentru crearea loturilor, urmând ca expertul în specialitatea construcţii, Teodoru Cristian, să indice : - dacă imobilele sunt comod partajabile în natură; - să indice posesiile; - să propună variante de lotizare în funcţie de opţiunile părţilor, cu rugămintea de a cita părţile la efectuarea expertizei lotizare. Acordă termen la data de 14.09.2018, termen pentru care se vor cita părţile, în şedinţă publică. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 18.06.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiereadmitereinprincipiu din 18.06.2018Amână pronunţarea pentru data de 18.06.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 13.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2018Amână pronunţarea pentru data de 13.06.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 08.06.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.06.2018Amână pronunţarea pentru data de 08.06.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 25.05.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.05.2018Amână pronunţarea asupra Încheierii de Admitere în Principiu pentru data de 25.05.2018. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2018Faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 13.04.2018Faţă de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 16.03.2018În vederea completării timbrajului.
Incheiere de sedinta din 02.02.2018În vederea completării timbrajului.
Incheiere de sedinta din 15.12.2017Respinge obiecţiunile formulate de reclamant, ca neîntemeiate. Acordă termen pentru data de 15.12.2017, Sala 7, pentru când se vor cita părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în condiţiile art. 396, alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 31.10.2017.
Incheiere de sedinta din 31.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 31.10.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 23.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2017Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor la expertiză pentru data de 23.10.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2017Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Faţă de lipsa raportului de expertiză şi în vederea depunerii înscrisurilor solicitate.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017În vederea administrării probaţiunii.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017Pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.03.2017Pentru a se răspunde la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 27.01.2017Admite în parte obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză în specialitatea construcţii. Dispune revenirea la expert conform considerentelor prezentei încheieri. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată azi, 19.12.2016 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 19.12.2016Amână pronunţare pentru data de 19.12.2016. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 12.12.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2016Amână pronunţarea asupra obiectiunilor pentru data de 12.12.2016. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Acorda termen pe fondul cauzei la data de 27.01.2017. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2016având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti, din data de 30.09.2016, prin care s-a adoptat cu majoritate de voturi ca începând cu data de 10.10.2016 şi până la efectuarea demersurilor necesare punerii în aplicare a solicitărilor efectuate în cadrul Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploieşti din data de 20.09.2016, să se judece doar cauzele cu caracter urgent, respectiv, în materie civilă: ordinul de protecţie, ordonanţele preşedinţiale, suspendarea provizorie a executării silite, autorizări date tutore, delegarea autorităţii părinteşti, măsurile asigurătorii, asigurarea de dovezi, încuviinţarea executării silite, autorizarea intrării în încăperi, curatela, punerea sub interdicţie, stabilire pensie de întreţinere dacă a fost formulată pe cale principală şi cauzele privind înregistrarea şi evidenţa persoanelor juridice, celelalte cauze urmând a fi amânate.
Incheiere de sedinta din 28.10.2016Pentru a se depune relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Pentru a lua la cunoştinţă de înscrisurile depuse, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 25.05.2016Faţă de lipsa raportului de expertiză, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 06.04.2016În vederea revenirii cu adresă, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 03.02.2016În vederea administrării probatoriului, amână cauza
Incheiere de sedinta din 09.12.2015În vederea administrării probatoriului, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015Respinge cererea de ajutor public judiciar formulata de reclamantul D***** A******** C*********, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de reexaminare in 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 20.11.2014.
Incheiere finala dezinvestire din 20.11.2014