G**** I*****
InculpatS***** I***
Parte civilăÎn baza art. 208 al. 1 C. pen. cu aplicarea art. 3201 al. 7 C. pr. pen. condamnă pe inculpata G**** I*****, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru infracţiunea de furt. În baza art. 71 al. 2 C. pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei principale pe o durată de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit conform art. 82 C. pen. Atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 14 şi 346 C. pr. pen. rap. la art. 1357 C. civ. obligă inculpata să plătească părţii civile suma de 300 de lei şi 500 de euro. În baza art. 191 al. 1 C. pr. pen. obligă inculpata să plătească statului cheltuieli de judecată în sumă de 300 de lei. Onorariul apărătorului din oficiu Suciu Cosmin în sumă de 200 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpată şi de la comunicare pentru partea civilă.
Hotarare 225/2013 din 31.10.2013AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 31.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2013Termen la 24.10.2013 pentru a se cita inculpata cu mandat de aducere cu însoţitor.
Incheiere de sedinta din 26.09.2013