B******** A***** G***
ReclamantB****** M**** G******
ReclamantB******** I***
PârâtB******** Ş*****
PârâtU******** E****
PârâtRespinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul reclamant B******** Ş*****, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea având ca obiect partaj judiciar şi ieşire din indiviziune succesorală, formulată de reclamanţii B******** A***** G*** şi B****** M**** G******, în contradictoriu cu pârâţii, B******** I***, B******** Ş***** şi Basanciuc Elena. Respinge cererea reconvenţională, formulată de către pârâtul reclamant B******** Ş*****, în contradictoriu cu pârâţii reclamanţi B******** A***** G*** şi B****** M**** G******, ca nefondată. Ia act de renunţarea la judecată a cererii de partaj cu privire la includerea în masa succesorală de partajat, a imobilului casă şi anexă, a terenului aferent construcţiei, precum şi a suprafeţelor de teren identificate ca fiind înscrise în amplasamente eronate, conform raportului de expertiză întocmit de către expert tehnic judiciar Cotoc Cătălin Gheorghe. I. Constată că reclamanţii B******** A***** G*** prin reprezentare în locul defunctului Basanciuc Vasile decedat la data de 18.07.1980 şi B****** M**** G****** prin reprezentare în locul defunctei Bărdiţă Maria decedată la data de 10.06.1988 precum şi pârâţii B******** I*** şi B******** Ş***** se află în indiviziune, asupra masei succesorale rămase în urma defuncţilor lor bunici şi respectiv părinţi, Basanciuc Gheorghe decedat la data de 22.07.2013 şi Basanciuc Ileana decedată la data de 14.04.2013, cu o cotă de 1/4 pentru fiecare ramură din masa succesorală. Constată că masa succesorală, rămasă de pe urma defuncţilor Basanciuc Gheorghe decedat la data de 22.07.2013 şi Basanciuc Ileana decedată la data de 14.04.2013 se constituie din suprafaţa de 27721 m.p., înscrisă în Titlul de proprietate nr. 141092/29.07.2003. Constată că bunurile sunt comod partajabile în natură şi dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune succesorală, creeată în urma defuncţilor Basanciuc Gheorghe decedat la data de 22.07.2013 şi Basanciuc Ileana decedată la data de 14.04.2013, în sensul că atribuie: 1. Reclamantului B******** A***** G*** prin reprezentare în locul defunctului Basanciuc Vasile decedat la data de 18.07.1980:: - suprafaţa de 9500 m.p., situată în p.c. A nr. 390/21 „Podiş Cobiceni” în valoare totală de 8384 lei, identificată în Anexa nr. 4.1 R la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 153 ds. vol. II.) prin punctele 83-113-112-87-83, contur roşu; - suprafaţa de 2900 m.p., situată în p.c. A nr. 565/153 „Ţarna Veche” în valoare totală de 2559 lei, identificată în Anexa nr. 6.3 R la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 155 ds. vol. II.) prin punctele 225-215-222-223-225, contur roşu; 2. Reclamantului B****** M**** G****** prin reprezentare în locul defunctei Bărdiţă Maria decedată la data de 10.06.1988: - suprafaţa de 3200 m.p., situată în p.c. A nr. 565/132 „Cantea” în valoare totală de 2824 lei, identificată în Anexa nr. 3.1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 152 ds. vol. II.) prin punctele 76-80-145-144-76, contur negru; - suprafaţa de 1600 m.p., situată în p.c. A nr. 573/21 „Bolniţă” în valoare totală de 1412 lei, identificată în Anexa nr. 3.1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 155 ds. vol. II.) prin punctele 75-73-140-141-75, contur negru; - suprafaţa de 600 m.p., situată în p.c. A nr. 586/12 „Ţarna Veche” în valoare totală de 530 lei, identificată în Anexa nr. 8.1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 157 ds. vol. II.) prin punctele 201-202-202-204-201, contur albastru; 3. Pârâtului B******** I***: - suprafaţa de 2800 m.p., situată în p.c. P nr. 557/3 „Groapă” în valoare totală de 1853 lei, identificată în Anexa nr. 7.1 R la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 156 ds. vol. II.) prin punctele 95-161-163-164-95, contur galben; 4. Pârâtului B******** Ş*****: - suprafaţa de 4800 m.p., situată în p.c. A nr. 441/34 „Ochiul Alb” în valoare totală de 4236 lei, identificată în Anexa nr. 5.1 R la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 154 ds. vol. II.) prin punctele 134-135-137-136-134, contur roşu; Pentru egalizarea loturilor, obligă reclamantul B******** A***** G***, să plătească reclamantului B****** M**** G******, suma de 673,5 lei cu titlu de sultă conform cotei sale de 1, pârâtului B******** I*** suma de 3596,5 lei cu titlu de sultă conform cotei sale de 1 şi pârâtului B******** Ş*****, suma de 1213,5 lei cu titlu de sultă conform cotei sale de 1. II. Constată că reclamanţii B******** A***** G*** prin reprezentare în locul defunctului Basanciuc Vasile decedat la data de 18.07.1980 şi B****** M**** G****** prin reprezentare în locul defunctei Bărdiţă Maria decedată la data de 10.06.1988, pârâtul B******** I***, pârâtul B******** Ş*****, pe de o parte şi pârâta Basanciuc Elena se află în indiviziune, asupra masei succesorale rămase în urma defuncţilor lor bunici, părinţi şi respectiv soţ, Basanciuc Gheorghe decedat la data de 22.07.2013 şi B******** I*** decedat la data de 08.01.1995, cu o cotă de 1/2 pentru fiecare ramură din masa succesorală. Constată că masa succesorală, rămasă de pe urma defuncţilor Basanciuc Gheorghe decedat la data de 22.07.2013 şi B******** I*** decedat la data de 08.01.1995 se constituie din suprafaţa de 22786 m.p., înscrisă în Titlul de proprietate nr. 128396/13.12.2002. Constată că bunurile sunt comod partajabile în natură şi dispune ieşirea părţilor din starea de indiviziune succesorală, creeată în urma defuncţilor Basanciuc Gheorghe decedat la data de 22.07.2013 şi B******** I*** decedată la data de 08.01.1995, în sensul că atribuie: 1. Reclamantului B****** M**** G****** prin reprezentare în locul defunctei Bărdiţă Maria decedată la data de 10.06.1988: - suprafaţa de 4750 m.p., situată în p.c. A nr. 390/18 „Podiş Cobiceni” în valoare totală de 4192 lei, identificată în Anexa nr. 4.1 R lot. 2 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 153 ds. vol. II.) prin punctele 129-130-112-113-129, contur verde; - suprafaţa de 1243 m.p., situată în p.c. A nr. 454 în valoare totală de 5485 lei, identificată în Anexa nr. 2.1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 151 ds. vol. II.) prin punctele 118-50-55-57-60-119-118, contur verde; 2. Pârâtului B******** I***: - suprafaţa de 4750 m.p., situată în p.c. A nr. 390/18 „Podiş Cobiceni” în valoare totală de 4192 lei, identificată în Anexa nr. 4.1 R la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 153 ds. vol. II.) prin punctele 117-116-130-129-117, contur albastru; - suprafaţa de 1243 m.p., situată în p.c. A nr. 454 în valoare totală de 5485 lei, identificată în Anexa nr. 2.1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 151 ds. vol. II.) prin punctele 118-50-55-57-60-119-118, contur verde; 3. Pârâtului B******** Ş*****: - suprafaţa de 1243 m.p., situată în p.c. A nr. 454 în valoare totală de 5485 lei, identificată în Anexa nr. 2.1 lot. 1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 151 ds. vol. II.) prin punctele 110-118-119-109-110, contur roz; 4. Pârâtei Basanciuc Elena, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctului B******** I***, decedat la data de 08.01.1995: - suprafaţa de 3550 m.p., situată în p.c. A nr. 441/23 „Ochiul Alb” în valoare totală de 3133 lei, identificată în Anexa nr. 5.1 R lot. 1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 154 ds. vol. II.) prin punctele 88-120-139-138-88, contur galben; - suprafaţa de 3550 m.p., situată în p.c. A nr. 441/23 „Ochiul Alb” în valoare totală de 3133 lei, identificată în Anexa nr. 5.1 R lot. 2 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 154 ds. vol. II.) prin punctele 138-139-135-134-138, contur albastru; - suprafaţa de 1850 m.p., situată în p.c. A nr. 565/278 în valoare totală de 1633 lei, identificată în Anexa nr. 6.3 R lot 1 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 155 ds. vol. II.) prin punctele 221-220-238-237-221, contur galben; - suprafaţa de 1850 m.p., situată în p.c. A nr. 565/278 în valoare totală de 1633 lei, identificată în Anexa nr. 6.3 R lot 2 la raportul de expertiză întocmit de către expert tehnic Cotoc Cătălin Gheorghe (fila 155 ds. vol. II.) prin punctele 237-238-216-210-237, contur albastru; Pentru egalizarea loturilor, obligă în solidar pârâţii B****** M**** G******, B******** I*** şi B******** Ş***** să plătească pârâtei Basanciuc Elena, suma 4911 lei cu titlu de sultă conform cotei sale de 1. Obligă reclamantul B******** A***** G***, să plătească expertului Cotoc Gheorghe Cătălin, suma de 600 lei cu titlu de diferenţă onorariu definitiv expert rămas după diminuarea acestuia şi dispune comunicarea către expert spre luarea la cunoştinţă. Obligă reclamantul B****** M**** G****** şi pârâtul B******** I***, să plătească reclamantului B******** A***** G***, fiecare în parte suma de 1114 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu curator special numit în procedura citării prin publicitate, conform cotei acestora de 1/4. Obligă pârâtul B******** Ş*****, să plătească reclamantului B******** A***** G***, după compensare, suma de 814 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu curator special numit în procedura citării prin publicitate, conform cotei sale de 1/4. Obligă pârâta Basanciuc Elena să plătească reclamantului B******** A***** G***, suma de 892 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert şi onorariu curator special numit în procedura citării prin publicitate, conform cotei sale de 1/2. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2018.
Hotarare 2101/2018 din 10.05.2018Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 10.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.05.2018Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 02.05.2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2018Amână cauza în vederea continuării cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 05.03.2018Repune cauza pe rol, în vederea completării probatoriului. Stabileşte termen de judecată pentru data de 05.03.2018, pentru când se vor cita părţile. Dispune adresă către părţi, pentru a prezenta un punct de vedere cu privire la necesitatea introducerii în judecată, a moştenitorilor defunctului B******** I***, în calitatea acestuia de cotitular înscris în Titlul de proprietate nr. 128396/2002, în baza certificatului de moştenitor nr. 1023/13.07.1995 eliberat de BNP Marta Săndulache Dârjan, sub sancţiunea suspendării cauzei, precum şi în temei art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, sub sancţiunea respingerii cererii fără a se pronunţa pe fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.02.2018.
Incheiere de sedinta din 07.02.2018Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 07.02.2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.01.2018Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea pentru data de 30.01.2018. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.01.2018Amână cauza în vederea continuării cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017Amână cauza în vederea continuării cercetării judecătoreşti.
Incheiere de sedinta din 08.11.2017Amână judecarea cauzei în vederea revenirii cu Adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017Având în vedere că nu s-a depus raportul de expertiză, amână cauza la data de 05.10.2017 pentru a se reveni cu adresă către expert în vederea depunerii raportului.
Incheiere de sedinta din 11.09.2017Încuviinţează obiecţiunile, în acest sens amână cauza la data de 11.09.2017 pentru a se emite adresă către expert şi pentru ca apărătorul pârâtei să depună precizările solicitate.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Amână cauza pentru comunicarea suplimentului la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.05.2017Va dispune revenirea cu adresă către expert pentru ca acesta să lămurească situaţia, din punct de vedere juridic, a celor trei parcele, respectiv A 390/18, extravilan, A 565/132, zona „Cantea”, A 573/21 zona „Cantea”.
Incheiere de sedinta din 30.03.2017Pentru achitare diferenţă onorariu expert.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Emite adresă către expert.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Citează pârâtul B******** I*** prin publicitate.
Incheiere de sedinta din 17.11.2016Revine cu adresă la expert.
Incheiere de sedinta din 24.10.2016Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2016 pentru a se emite adresă către domnul expert în vederea întocmirii şi depunerii raortului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 02.09.2016Suspendă cauza având ca obiect partaj, formulată de reclamanţii B******** A***** G*** şi B****** M**** G******, în contradictoriu cu pârâţii B******** I*** şi B******** Ş*****, pentru lipsa părţilor, în temei art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2015.
Incheiere suspendare din 13.10.2015Din lipsă de timp pentru deliberare amână pronunţarea la data de 13.10.2015.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2015Va dispune revenirea cu adresă către expert cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 22.09.2015În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod procedură civilă, va dispune amendarea domnului expert Cotoc Gheorghe, cu suma de 300 lei, având în vedere că i s-a pus în vedere să depună la dosar raportul de expertiză dispus în sarcina sa, obligatie neîndeplinită. Va dispune revenirea cu adresă către expert cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.06.2015Apreciază necesar a se reveni cu adresă către expert cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare în cuantum de 500 lei, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 18.05.2015Apreciază necesar a se reveni cu adresă către expert cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 21.04.2015Apreciază necesar a se emite adresă către expert cu menţiunea de a efectua raportul de expertiză, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 19.03.2015Faţă de susţinerile de la acest termen de judecată, apreciază necesar a se emite adresă către expert în vederea efectuării raportului de expertiză, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.02.2015Apreciind ca fiind admisibilă potrivit legii şi de natură să ducă la soluţionarea procesului, în temeiul art. 254 alin.5 C.pr.civ., va dispune efectuarea unei expertize de specialitate. În temeiul art. 331 C.pr.civ, prin tragere la sorţi, va desemna expert pentru efectuarea expertizei în persoana domnului Cotoc Constantin Gheorghe, stabilind un onorariu provizoriu de 150 lei în sarcina fiecărei părţi. Va pune în vedere părţilor să formuleze obiective în vederea realizării raportului de expertiză, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai administra proba încuviinţată. Se va emite adresă către expert sub rezerva achitării onorariului provizoriu. Apreciază necesar a se emite adresă către OCPI Botoşani şi Primăria Com. Hlipiceni, pentru a comunica dacă titlurile de proprietate nr. 128396/2002 şi nr. 141092/2003 au suferit modificări, dacă s-au făcut acte de dispoziţie cu privire la acestea, iar în caz afirmativ să le comunice instanţei, sens în care va amâna judecarea cauzei şi va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015Faţă de neregularitatea procedurală cu pârâtul B******** I***, instanţa, în temeiul art. 153 alin. 1 şi 2 NCPC, dispune acordarea unui nou termen de judecată, pentru când se va reveni cu citarea acestuia, cu solicitarea de a indica domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul, conform dispoziţiilor art. 156 NCPC. Apreciază necesar a pune în vedere reclamantilor să depună la dosarul cauzei arborele genealogic, cu indicarea tuturor persoanelor care vin la moştenirea de pe urma defunctului. Totodată va pune în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei certificatele de moştenitor şi copie de pe cărţile de identitate. Prorogă discutarea probatoriului pentru următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 26.11.2014Faţă de neregularitatea procedurală cu pârâtul B******** I***, instanţa, în temeiul art. 153 alin. 1 şi 2 NCPC, dispune acordarea unui nou termen de judecată, pentru când se va reveni cu citarea acestuia, cu solicitarea de a indica domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul, conform dispoziţiilor art. 156 NCPC. Considerând necesară emiterea unei adrese către pârâtul B******** Ş*****, cu solicitarea de a depune la dosar acte de venituri şi cheltuieli pentru ultimele două luni anterioare formulării cererii, cu privire la toţi membrii familiei, în vederea soluţionării cererii de ajutor public judiciar. Se va emite adresă către Primăria com. Hlipiceni, cu solicitarea de a realiza o anchetă socială la locuinţa pârâtului B******** Ş*****, în vederea identificării condiţiilor materiale ale familiei acestuia (din câţi membri este constituită familia acestuia, care sunt veniturile şi bunurile acestora, dacă există eventuale situaţii speciale de ordin social). Se va emite adresă către Administraţia Finanţelor Publice Botoşani, cu solicitarea de a comunica instanţei dacă pârâtul B******** Ş***** figurează cu venituri. Se va emite adresă către Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, cu solicitarea de a comunica instanţei dacă pârâtul B******** Ş***** figurează ca beneficiind de venituri din pensie. Se va solicita Primăriei com. Hlipiceni să comunice la dosar Anexele 23 şi 24 cu privire la defunctul B******** I***. În baza art. 3 din Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 27 din 24.09.2014, instanţa va repartiza cauza completului C21-CL, cu termen de judecată la data de 26.11.2014.
Incheiere de sedinta din 22.10.2014Faţă de precizările reclamanţilor, se vor introduce în cauză şi se vor cita în calitate de pârâţi numiţii U******** E**** şi Basanciuc Cristi, cu copia acţiunii, a precizărilor depuse în data de 7.05.2014, a răspunsului la întâmpinare şi a cererii de introducere în cauză a moştenitorilor numitului B******** I***. Pune în vedere reprezentantei pârâtului B******** I*** să depună la dosar, până la următorul termen de judecată, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 450 lei, aferentă cererii reconvenţionale.
Incheiere de sedinta din 26.09.2014