S******* D******
InculpatA***** C*********
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul S******* D******, la pedeapsa închisorii de 2 (două) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C.pen. Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 luni închisoare pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 (două) luni, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen., a căror nerespectare prin săvârşirea unei infracţiuni noi în termenul de încercare atrag revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată A***** C********* nu s-a constituit parte civilă în cauză. Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru inculpat şi partea vătămată.
Hotarare 386/2013 din 09.10.2013la 09.10.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.10.2013În baza art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii până la data de 02.10.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2013Conform art.99 pct.11, coroborat cu art.96 din R.O.I., cauza se repartizează ciclic, la completul C.38, judecător – MARIA IRINA SANDU, cu termen de judecată la data de 25.09.2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21.06.2013.
Incheiere de sedinta din 21.06.2013