Dosar 2809/217/2013 din 12.12.2013

partaj judiciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2809/217/2013
Data dosar:
12.12.2013
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
partaj judiciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2014 la ora 9:00

    Complet: C1
  • Anulează cererea

    Anulează, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Gavril Sorin, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Grigoraş Ciprian din oraşul Darabani, str. Armeană, nr.4, jud. Botoşani, pentru neîndeplinirea obligaţiilor de către acesta de a depune extras de carte funciară sau certificat de sarcini, certificat de informare privind avantajele medierii, valoarea obiectului cererii, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare şi valoarea impozabilă, arătarea dovezilor pe care se întemeiază fiecare capăt de cerere, iar pentru martori numele, prenumele şi adresa acestora, valoarea de impozitare a bunurilor pentru a se calcula taxa judiciară de timbru şi de a preciza cine deţine sau administrează fiecare bun în parte. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică la data de 28 ianuarie 2014.

    Incheiere finala dezinvestire din 28.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD