S**** I**** M*****
InculpatÎn baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a) Cod penal condamnă inculpatul SOARE IONUŢ MARIUS (...) la pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 83 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 194/14.10.2009 a Judecătoriei Olteniţa, definitivă prin neapelare la data de 26.10.2009 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul executând pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei judecăţi este concurentă cu cea pentru care inculpatul SOARE IONUŢ MARIUS a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni dispusă prin sentinţa penală nr. 101/11.04.2013 a Judecătoriei Olteniţa definitivă prin decizia penală nr. 1902/14.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza 36 alin. 1 coroborat cu art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.pen. contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa pentru infracţiunea concurentă, în final inculpatul SOARE IONUŢ MARIUS urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 57 Cod penal. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal. În baza art. 36 alin. 3 C.pen. scade din pedeapsa aplicată perioada executată de la 17.10.2013 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 146/15.10.2013 emis în baza sentinţei penale nr. 101/11.04.2013 pronunţată de Judecătoria Olteniţa definitivă prin prin decizia penală nr. 1902/14.10.2013 a Curţii de Apel Bucureşti şi dispune emiterea unor noi forme de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Constată că inculpatul se află în stare de detenţie în altă cauză. În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică, astăzi, 24.01.2014.
Hotarare 73/2014 din 24.01.2014emitere adresa către Judecătoria Olteniţa în vederea comunicării s.pen.101/11.04.2013 însoţită de referat
Incheiere de sedinta din 22.11.2013în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 11.10.2013Încuviintare probe.
Incheiere de sedinta din 19.07.2013in vederea administrarii probelor.
Incheiere de sedinta din 24.05.2013