T***** A****
ReclamantU A T C***** D*******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamant.
Hotarare 143/2014 din 30.07.2014Pronunţare la 30.07.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.07.2014Pronunţare la 16.07.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2014Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtei, motivată şi susţinută cu înscrisuri – extras de pe portalul instanţelor, urmează a se acorda un nou termen de judecată; Admite cererea de amânare formulate de reprezentantul pârâtei, av.Negrea George. Menţine dispoziţiile privind prorogarea pronunţării asupra obiecţiunilor formulate de pârâtă prin av. Negrea George, la termenul următor de judecată. Amână judecata cauzei la data de 9 iulie 2014, ora 09.00, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 17.06.2014Admite cererile de amânare formulate de reprezentanţii celor două părţi, av.Maria Măriuţa Comşa şi Negrea George. Menţine dispoziţiile privind prorogarea pronunţării asupra obiecţiunilor formulate de pârâtă prin av.Negrea George, la termenul următor de judecată. Pune în vedere părţilor prin reprezentanţi, să depună la dosar opiniile experţilor consilieri cu privire la raportul de expertiză întocmit. Amână judecata cauzei la data de 17 iunie 2014, ora 09.00, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 03.06.2014Având în vedere lipsa titularului completului de judecată CC2 – judecător Mariana Lizabela Crăciun, pentru continuitatea completului, se impune amânarea cauzei; Menţine dispoziţiile privind prorogarea pronunţării asupra obiecţiunilor formulate de pârâtă prin av. Negrea George, la termenul următor de judecată. Amână judecata cauzei la data de 3 iunie 2014, ora 09.00, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 13.05.2014Faţă de lipsa opiniei experţilor consilieri a celor două părţi şi întrucât nu s-a făcut dovada achitării de către reclamant a diferenţei onorariului pentru expertiză în sumă de 190 lei, se impune amânarea cauzei; Prorogă pronunţarea asupra obiecţiunilor formulate de pârâtă prin av. negrea George, la termenul următor de judecată. Revine şi pune în vedere reprezentantei reclamantului ca până la termenul viitor de judecată să facă dovada achitării diferenţei onorariului pentru expertiză în sumă de 190 lei. Amână judecata cauzei la data de 13 mai 2014, ora 11.00, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 08.04.2014Acordă termen la 08.04.2014
Incheiere de sedinta din 11.03.2014Se emite adresă către d-nul expert Joo Mathias pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost numit în cauză în vederea efectuării expertizei în specialitate construcţii, onorariul provizoriu stabilit, obiectivul stabilit şi termenul pentru depunerea raportului de expertiză. Amână judecata cauzei la data de 11 martie 2014, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 28.01. 2014
Incheiere de sedinta din 28.01.2014Efectuarea unei expertize în specialitatea evaluare construcţii, având următorul obiectiv: - Stabilirea preţului de vânzare al apartamentului nr. 4 şi al anexei în suprafaţă totală de 52,67 mp , având în vedere că imobilul a fost construit la data de 15.04.1978, conform autorizaţiei de construcţie nr.6/1978, folosind criterii stabilite de Legea 85/1992 ŞI Decretul lege 61/1990. Numeşte ca expert în cauză prin tragere la sorţi pe d-nul Joo Mathias pentru efectuarea raportului de expertiză în specialitatea construcţii cu obiectivul stabilit de instanţă. Stabileşte avans onorariu expert în sumă de 200 lei în sarcina fiecărei părţi, sens în care pune în vedere acestora ca în termen de 5 zile să depună la dosar dovada achitării acesteia. După depunerea la dosarul cauzei a avansului onorariu expert în sumă de 200 lei de către ambele părţi , se emite adresă către d-nul expert Joo Mathias pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost numit în cauză în vederea efectuării expertizei în specialitate construcţii, onorariul provizoriu stabilit, obiectivul stabilit şi termenul pentru depunerea raportului de expertiză. Emiterea unei adrese către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Covasna pentru a se comunica faptul că a fost desemnat expert pentru efectuarea expertizei în specialitatea evaluare construcţii d-nul expert Joo Mathias . Amână judecata cauzei la data de 28 ianuarie 2014,ora 12:00, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 10.12. 2013.
Incheiere de sedinta din 10.12.2013Respinge excepţia decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, invocată de reclamant prin reprezentanta acestuia. Emiterea unei adrese către Arhiva din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului în vederea ataşării dosarului civil nr. 282/248/2011 la prezenta cauză. Amână judecata cauzei la data de 10 decembrie 2013,ora 12:00, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.11. 2013
Incheiere de sedinta din 26.11.2013Prorogă pronunţarea asupra excepţiei decăderii pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, invocată de reclamant, pentru viitorul termen de judecată. Amână judecata cauzei la data de 26 noiembrie 2013, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din 29.10. 2013.
Incheiere de sedinta din 29.10.2013Amână judecata cauzei la data de 29.10.2013, termen pentru cu care părţile vor păstra termen în cunoştinţă. Admite cererea de amânare formulată de pârâtă prin reprezentantul acesteia. Dispune citarea reclamantului cu menţiunea ca până la viitorul termen de judecată să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 509,54 lei , sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată . Dispune comunicarea către reclamant a unui exemplar din înscrisurile depuse de către pârât Pronunţată în şedinţa publică din 17.09. 2013.
Incheiere de sedinta din 17.09.2013