C****** M* D*****
InculpatI*** G*******
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** P*******
Parte civilăS******** D* A******** P******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 2 din C.pr.p.rap.la art. 180 alin. 2 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Cărnuţă Daniel, cetăţean român, studii - 8 clase, fără ocupaţie, stagiu militar nesatisfăcut, , pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe, la pedeapsa de 6 luni închisoare, fapta din data de 24.11.2012. În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. Constata ca fapta pentru care a fost condamnat prin prezenta aste concurentă cu fapta de de tâlhărie calificată, prev. si ped. de art. 233 – 234 al. 1 lit. d şi f din C.p., acte materiale din data de 14/15.12.2013, la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1003/02.04.2014 a Judecatoriei Ploieşti, definitiva prin decizia penală nr. 872/19.09.2014 a Curţii de Apel Ploieşti la data de 19.09.2014. In baza art 86 5 C.pen. din 1969 raportat la art 85 C.pen. din 1969 dispune anularea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 1003/02.04.2014 a Judecatoriei Ploieşti, definitiva prin decizia penală nr. 872/19.09.2014 a Curţii de Apel Ploieşti la data de 19.09.2014. In baza art. 36 alin 1 C.pen. din 1969 raportat la art 33 lit. a C.pen. din 1969 si 34 lit. b C.pen. din 1969 contopeşte pedeapsa de 6 luni inchisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 1003/02.04.2014 a Judecatoriei Ploieşti, definitiva prin decizia penală nr. 872/19.09.2014 a Curţii de Apel Ploieşti la data de 19.09.2014, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969 interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 865 C.pen. din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 6 ani, stabilit conform art.862 alin.1 C.pen. din 1969 si calculat conform art. 865 alin. 2 C.pen. din 1969. În baza art. 71 alin.5 C.pen. din 1969., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. Conform art. 861 din C.p. din 1969, stabileşte ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii: a). Să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova conform programului ce va fi stabilit de acest serviciu; b). să anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). Să comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă. În temeiul art. 863 al. 2 din C.p,. din 1969, măsurile sus menţionate se vor comunica Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 al. 1 din C.p. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni şi asupra dispoziţiilor art. 864 al. 2 din C.p. din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţă. În temeiul disp. art. 71 al. 5 din C.p din 1969 cu aplic. art. 12 al. 1 din legea nr. 187/2012 suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere. În baza disp art. 401 al. 4 din C.pr.p. coroborat cu art. 72 din C.p. din 1969 deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta perioada reţinerii şi a arestării preventive de la 16.12.2013 la 02.04.2014. Menţine celelalte dispoziţii ale sentintei penale nr. 1003/02.04.2014 a Judecatoriei Ploieşti, definitiva prin decizia penală nr. 872/19.09.2014 a Curţii de Apel Ploieşti la data de 19.09.2014 În temeiul disp. art. 397 din C.pr.p. raportat la art. 23 şi art. 25 alin. 1 din C.pr.p. şi art. 1357 din C.civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă I*** G******* şi dispune obligarea inculpatului CĂRNUŢĂ DANIEL la plata către partea civilă a sumei de 1 000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material suferit. Ia act ca Spitalul Municipal Ploiesti si S******** D* A******** P****** nu s-au constituit parti civile. În baza disp. art. 274 al. 2 din C.pr.p. obligă inculpatul la plata cheltuielilor avansate de stat, în cunatum de 2 000 lei, onorariul apărătorului de oficiu, în cuantum de 260 lei fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, pentru părţi şi pentru Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2015.
Hotarare 1918/2015 din 20.10.2015Amână pronunţarea la data de 20.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2015ataşare s.p.
Incheiere de sedinta din 10.09.2015faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 14.05.2015lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 09.04.2015Pentru continuitatea completului de judecată, având în vedere procesul-verbal din data de 26.02.2015
Incheiere de sedinta din 26.02.2015neexecutarea mandatului de aducere
Incheiere de sedinta din 15.01.2015neexecutarea mandatului de aducere
Incheiere de sedinta din 27.11.2014lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 09.10.2014lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 04.09.2014lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 08.07.2014fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 05.06.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 621/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind inculpatul Cărnuţă Daniel, trimis in judecata in stare de libertate pentru savarsirea infractiunii de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal., legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de de urmarire penala. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul Cărnuţă Daniel, trimis in judecata in stare de libertate pentru savarsirea infractiunii de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal. Stabileşte termen de judecată la data de 22.05.2014, pentru când se vor cita: -inculpatul Carnuta Daniel; -persoanele vatamate I*** G*******, S******* J******* D* U****** P******* si S******** D* A******** P******, fiecare cu mentiunea că are dreptul de a se constitui parte civilă în cadrul procesului penal până la începerea cercetării judecătoreşti, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.05.2014
Incheiere camera preliminara din 08.05.2014În temeiul art. 6 din Legea nr 255/2013 de punere in aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, va dispune trimiterea cauzei la judecatorul de camera preliminara pentru a proceda potrivit art. 342- 348 C.p.p
Incheiere de sedinta din 06.03.2014lipsa inculpat
Incheiere de sedinta din 16.01.2014