B*** B*****
InculpatG**** C******
Parte civilăÎn temeiul art. 194 alin. 1, 2 C.p. condamnă inculpata B B, fără antecedente penale, cercetată în stare de libertate, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. În temeiul art. 71 alin.2 C.pen. interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, lit b C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art. 82 C. pen. stabileste un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art. 359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni, având drept consecinţă executarea în întregime a pedepsei, care nu se va contopi cu pedeapsa pentru infracţiunea ulterioară, precum şi revocarea în cazul neîndeplinirii până la expirarea termenului de încercare a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. In temeiul art.14 al. 3 lit.b C.pr.pen. C.pr.pen şi art.346 al.1 C.pr.pen., coroborat cu art. 1349, art.1357, art. 1385 din 2009, admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpata la plata către partea civilă G C a sumei de 500 euro, echivalent în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale. În temeiul art 88 al 1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore, începând cu data de 04.07.2013, ora 16,30. În temeiul art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpata la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01.2014.
Hotarare 323/2014 din 31.01.2014Amână pronunţarea în cauză la data de 31.01.2014. Pronunţată în şedinţă publică din data de 29.01.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.01.2014Amână pronunţarea la data de 29.01.2014. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.01.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2014Ia act de constituirea ca parte civilă a părţii vătămate G**** C******. Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorii din rechizitoriu. Amână judecarea cauzei la data de 22.01.2014, ora 12.00, sala 22, C5P, pentru când părţile au termen în cunoştinţă şi se vor cita martorii din rechizitoriu. Pronunţată în şedinţa publică din 08.01.2014.
Incheiere de sedinta din 08.01.2014Încuviinţează solicitarea apărătorului inculpatei de amânare a judecării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2014, ora 09.00, sala 22, C5P, pentru când inculpata are termen în cunoştinţă şi se va cita parte civilă cu menţiunea de a preciza ce reprezintă suma solicitată şi de a depune probe în dovedirea producerii prejudiciului. Pronunţată în şedinţa publică din 27.11.2013.
Incheiere de sedinta din 27.11.2013