S*** F************* c* d*** p**** a*** l* s***** C*** A** A***** M***
IntimatS*** V******** R****** S*
RecurentS*** V******** R****** S* S******** C***
RecurentCu majoritate de voturi, respinge recursul declarat de recurenţii societatea V. R. SA şi societatea V. R. SA – S. C. în contradictoriu cu intimatul S. F. C. împotriva sentinţei civile nr. 90/30.01.2013 pronunţată de către Judecătoria Dej în dosarul nr. 2855/219/2012 . Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2015. Opinia separata a domnului judecător P. I. în sensul admiterii, în parte, a recursului, modificării sentinţei recurate în sensul admiterii, în parte, a acţiunii şi înlăturării de la constatarea ca fiind abuzive a clauzelor prevăzute la pct. 5, lit. a din condiţiile speciale ale contractului de credit, urmând ca banca să fie obligată la modificarea convenţiei de credit, în sensul înlăturării constatate ca fiind abuzive potrivit opiniei unanime mai puţin în privinţa clauzei prevăzute la pct. 5, lit. a din condiţiile speciale ale contractului de credit şi continuării convenţiei fără acestea şi respingerii cererii de obligare a băncii la plata despăgubirilor şi de modificare a cuantumului DAE (dobânda anuală efectivă) cuprins la pct. 3, lit. e din condiţiile speciale ale convenţiei de credit, precum şi a scadenţarului.
Hotarare 102/2015 din 06.04.2015Amână judecarea cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 6 aprilie 2015, sala 249, ora 8:00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă, până la acest termen urmând să se pronunţe hotărârea preliminară asupra întrebării ce face obiectul dosarului C-143/2013 al CJUE.
Incheiere de sedinta din 09.02.2015Suspendat în baza art. 244 pct.1 Cpr.civ.
Incheiere suspendare din 14.10.2013