I**** M***** V*******
Recurent InculpatAdmite recursul. Casează sentinţa penală în parte sub aspectul laturii penale. Descontopeşte pedeapsa rezultantă aplicată de 1 an şi 6 luni închisoare şi repune pedepsele în individualitatea lor. Reduce pedeapsa aplicată în inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, rap. la art. 320/1 alin. 7 C.p.p, de la 1 an şi 6 luni închisoare la 1 an închisoare. Recontopeşte pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an. Stabileşte termen de încercare, pentru suspendarea condiţionată a pedepsei, de 3 ani în conformitate cu dispoziţiile art. 82 Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata prev. de art. 71 alin. 1 Cod penal. Aplică dispoz. Art. 71 alin. 5 Cod penal. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică.
Hotarare 2283/2013 din 21.11.2013Având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat Neacşu Maria Cristina întrucât nu se poate prezenta din motive medicale, se va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013La cererea inculaptului în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 24.09.2013