C********* V*****
InculpatP******** A***** M*****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** B****** P*** R** L****
Parte civilăF***** D* P******** A V********* S******* P*** R** L****
Parte responsabilă civilmenteÎn baza art.192 al.2 Cod penal (art.178 al.2 C.pen. din 1969) cu aplic. art.396 al.10 Cpp condamnă pe inculpatul C********* V***** la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art.81, 82 C.pen. din 1969 cu aplic. art.5 din Noul cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 C.pen. din 1969 potrivit cu care dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza art.397 al.1 Cpp obligă Fondul de protecţie a victimelor străzii, să plătească părţii civile Prepeliţă Adrian Moreno suma de 25.000 Euro, în lei la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale şi 2598 lei daune materiale. Respinge restul pretenţiilor. În baza art.397 al.1 Cpp obligă pe inculpat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov suma de 7.481,47 lei daune materiale. În baza art.274 al.1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 1900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 14.05.2014.
Hotarare 1201/2014 din 14.05.2014Amână pronunţarea la 14.05.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2014Amână pronunţarea la data de 29.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.04.2014Amână judecarea cauzei la data de 17.04.2014, Sala J 3 , ora 11.00
Incheiere de sedinta din 20.02.2014amână judecarea cauzei pentru administrarea probelor
Incheiere de sedinta din 09.01.2014