C***** N******
InculpatÎn baza art. 279 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor condamnă inculpatul C.N. la pedeapsa de 4 ( patru) luni închisoare. În baza art. 42 alin. 1 lit. a din Legea 407/2006 modificată prin O.U.G. 102/2010 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj condamnă inculpatul la pedeapsa de 6 ( şase) luni închisoare. În baza art. 33 lit. a Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, urmând să execute pedeapsa de 6 ( şase) luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atenţionează inculpatul asupra prevederilor art. 83 Cod penal referitoare la cazurile de revocare a suspendării condiţionate. În temeiul art. 118 lit. b, f Cod penal confiscă de la inculpat arma de vânătoare confecţionată artizanal şi cartuşul aflat in camera de corpuri delicte din cadru Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bacău. In baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul Cenusă Neculai la plata sumei de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la pronunţate. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.12.2013.
Hotarare 692/2013 din 04.12.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 04.12.2013, ora 8,30 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere apărătorului inculpatului că acordă un singur termen pentru depunerea înscrisurilor în circumstanţiere. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.11.2013.
Incheiere de sedinta din 06.11.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 06.11.2013, ora 8,30 pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, se vor cita martorii Ţîru Maricel şi Chiper Cristian.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013Amână cauza la termenul de judecată din data de 09.10 .2013, ora 8,30 pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, se vor cita martorii Lupaşcu Costel – cu menţiunea pe citaţie că se va dispune amendarea sa cu 250 lei în caz de neprezentare la următorul termen de judecată şi Pelin George, ceilalţi martori vor fi citaţie la următorul termen de judecată. Emite mandat de aducere pentru martorul Lupaşcu Costel.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Încuviinţează în baza art. 67 al. 2 Cod procedură penală proba cu înscrisuri şi proba cu un martor în circumstanţiere ca fiind concludente şi utile soluţionării cauzei. Amână cauza la termenul de judecată din data de 11.09 .2013, ora 8,30 pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă, se vor cita martorii Lupaşcu Dumitru şi Lupaşcu Costel, ceilalţi martori vor fi citaţie la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 26.06.2013