D** M*****
InculpatC****** T******
Parte vătămatăD** M*****
InculpatD** M********** l** M***** ş* s***** n*** 1*********
InculpatÎn baza art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. d C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 5 C.p. şi art. 375 alin. 1 C.p.p., instanţa condamnă pe inculpatul D** M*****, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Furt Calificat”. În temeiul art. 83 Cod penal din 1969, instanţa revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin decizia penală nr. 36/A/08.02.2011 a Tribunalului Mureş, precum şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 139/05.04.2011 a Judecătoriei Reghin. În baza art. 33 lit. a şi 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969, instanţa contopeşte pedepsele aplicate prin hotărârile sus-menţionate, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare, care în temeiul art. 83 C.p., raportat la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, se cumulează cu pedeapsa aplicată de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în total o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate. În temeiul art. 274, alin. 1, b Cod procedură penală, instanţa obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în cuantum total de 950 de lei, din care suma de 250 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Onorariul apărătorului din oficiu se va achita din fondurile Ministerului Justiţiei.
Hotarare 188/2014 din 24.09.2014Stabileşte termen în vederea pronunţării la data de 24.09.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2014- în temeiul art. 283 al. 1 lit. b Cod procedură penală aplică agentului de poliţie Varodi Daniel din cadrul Postului de Poliţie Solovăstru o amendă judiciară în sumă de 100 lei, pentru faptul că nu a executat mandatul de aducere emis pe numele inculpatului D** M*****, potrivit art. 266 Cod procedură penală. - cu drept de a formula cerere de anulare sau reducerea amenzii judiciare în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei încheieri de şedinţă. - citarea inculpatului D** M***** cu mandat de aducere şi executare în fapt de la domiciliu, - pune în vedere agentului de poliţie însărcinat cu executarea mandatului de aducere să execute mandatul de aducere potrivit art. 266 Cod procedură penală, sub sancţiunea aplicării unei alte amenzi judiciare. - citarea inculpatului D** M***** prin afişare la Consiliul Local Solovăstru - citarea părţii vătămate C****** T******
Incheiere de sedinta din 22.07.2014- citarea inculpatului D** M***** cu mandat de aducere şi executare în fapt de la domiciliu - citarea inculpatului D** M***** prin afişare la Consiliul Local Solovăstru - citarea părţii vătămate C****** T******
Incheiere de sedinta din 10.06.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1161/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria din 24.09.2013 privind pe inculpatul D** M*****, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 209 alin. 1 lit. i rap. la art. 208 alin.1, cu aplic. art. 37 lit. a din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D** M***** şi trimiterea dosarului instanţei de judecată.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014în temeiul art. 6 din Legea nr. 255/2013, dat fiind că în prezenta cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, va dispune trimiterea cauzei la judecătorul de Cameră preliminară, respectiv la completul C7, pentru a proceda potrivit dispoziţiilor art. 342 - 348 din Codul de procedură penală,
Incheiere de sedinta din 11.03.2014DISPUNE - citarea inculpatului D** M***** prin afişare la Consiliul Local Solovăstru.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014- citarea părţii vătămate C****** T******, - citarea inculpatului D** M***** cu mandat de aducere şi executare în fapt.
Incheiere de sedinta din 12.11.2013