M**** M**** C********
InculpatC******* C******* I****** L* L** I*** M**** M**** C
InculpatÎndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr. 147 din 25 martie 2014 a Judecătoriei Dorohoi pronunţată în dosarul nr. 2901/222/2013 în sensul că stabileşte durata măsurii educative a supravegherii aplicată inculpatei C.C.I. la 5 luni şi ca supravegherea să fie realizată de părinţii acesteia C.P.G. şi C.M. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2014.
Incheiere indreptare eroare materiala din 03.04.2014Aplică inculpatei C.C.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.113 alin.3 Cod penal şi art.5 Cod penal măsura educativă a supravegherii prev. de art. 118 Cod penal. Condamnă inculpatul M.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.335 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal la pedeapsa de 4.000 lei amendă penală. Se vor pune în vedere inculpatului disp. art. 63 indice 1 Cod penal din 1969. Obligă inculpaţii să plătească statului câte 400 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul pentru asistenţa juridică din oficiu acordată inculpatei C.C.I. în faza de urmărire penală, în sumă de 300 lei, pentru avocat Filip Virgil, onorariul parţial pentru asistenţa juridică din oficiu acordată inculpatului M.M.C. în faza de judecată în sumă de 150 lei, pentru avocat Filip Marlena, şi onorariul parţial pentru asistenţa juridică din oficiu acordată inculpatei C.C.I. în faza de judecată, în sumă de 150 lei, pentru avocat Pintilei Cristina, vor fi plătite din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2014.
Hotarare 147/2014 din 25.03.2014Stabileşte data pronunţării hotărârii la data de 25 martie 2014. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere de sedinta din 11.03.2014Schimbă încadrarea juridică a faptelor din art. 86 al.3 din OUG 195/2002 în art. 335 al.3 cod penal pentru inculpatul M**** M**** C******** şi din art. 86 al.1 din OUG 195/2002cu aplic. art. 99 al.3 c.pen în art. 335 alin.1 cod penal. Se amână cauza pentru a se cita martorul lipsă cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 18.02.2014Amână cauza pentru a se cita martorii din lucrări.
Incheiere de sedinta din 14.01.2014av. Lungu Daniela a formulat cerere de amânare pentru a-şi pregăti apărarea
Incheiere de sedinta din 03.12.2013Amână judecarea cauzei la solicitarea inculpaţilor pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 12.11.2013Amână judecarea cauzei pentru întocmirea referatului de evaluare psihosocială a inculpatului minor.
Incheiere de sedinta din 15.10.2013