O**** L********
InculpatCondamnă pe inculpatul OL pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea prevederilor art. 320>1 alin. (7) Cod procedură penală, la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod Penal. Conform art. 81 şi art. 82 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. (5) Cod penal, sens în care stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare, se va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, executându-se în întregime pedeapsa, ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 191 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 430 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 200 lei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 30.01.2014.
Hotarare 183/2014 din 30.01.2014Amână pronunţarea pentru data de 30.01.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2014