D***** R*****
PârâtD**** S****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea din 12.09.2019 pronunţată în dosarul civil nr. 2925/292/2013 privind pe reclamantul Dincă Constantin şi pârâtele DUMITRACHE DUMITRA, D***** R***** şi D**** S****, în sensul că se consemnează corect numele DUMITRACHE DUMITRA în loc de DUMITRACHE DORINA ?i D***** R***** în loc de DOBRON RODICA. Îndreptarea se efectuează pe ambele exemplare ale hotărârii pronunţate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiori de Vede. Pronunţată azi, 26 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 26.09.2019Admite cererea de lămurire hotărâre formulată. Lămureşte înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr.2769/18.10.2013 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. 2925/292/2013, în sensul că suprafeţele de teren atribuite părţilor, au dimensiunile laturilor şi vecinii conform planurilor de situaţie întocmite de expert Guţă Ovidiu George depuse la dosar la data de 27.06.2019, ce fac parte integrantă din sentinţă; suprafaţa de 1.100 mp atribuită pârâtei D***** R***** este amplasată corect în tarla 12/3, parcelele 10,11, şi nu în tarla tarla 2/3, cum greşit s-a consemnat. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Roşiori de Vede. Pronunţată azi, 12 septembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.09.2019pentru a fi emisă adresă petentelor pentru a-şi motiva în fapt cererile şi a prezinta un punct de vedere scris al expertului G.O.G cu privire la necesitatea modificării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 18.07.2019Pune în vedere petentelor D.D. şi D.R. să-şi motiveze în fapt cererile şi să prezinte un punct de vedere scris al expertului G.O.G cu privire la necesitatea modificării raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 02.07.2019Înch./Admite sesizarea din oficiu având ca obiect îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 2769 din data de 18.10.2013 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. 2925/292/2013, în sensul că adresa corectă a reclamantului Dincă Constantin este ... şi nu aşa cum în mod greşit s-a menţionat în hotărâre. Se vor face menţiunile privind îndreptarea erorilor materiale pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată in şedinţă publică azi, data de 22.11.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.11.2013