D******* N* V*****
InculpatAdmite cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare. În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din infracţiunea prev. de art. 86 alin.2 din OUG 195/2002 rep. în infracţiunea prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. Cod penal cu aplicarea art. 5 C.pen. În baza art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen., şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Drăghici Victor la pedeapsa închisorii de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având suspendat dreptul de a conduce, faptă din 25.02.2012. Potrivit art. 81 C.pen. anterior cu aplicarea art. 5 C.pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 C.pen anterior. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. anterior referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de încercare. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu al inculpatului, in cuantum de 50 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.05.2014.
Hotarare 1527/2014 din 09.05.2014amana pronuntarea la 09.05.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.04.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială şi teritorială a instanţei, legalitatea sesizării cu rechizitoriul nr. 2484/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti privind pe inculpatul Drăghici Victor, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat, faptă prevăzută de art. art. 86, alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Drăghici Victor. Stabileşte termen de judecată la data de 29.04.2014, pentru când se va cita inculpatul Drăghici Victor şi apărătorul din oficiul al acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.03.2014.
Incheiere camera preliminara din 11.03.2014In temeiul art 6 din Legea nr 255/2013 de punere in aplicare a legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, instanta dispune trimterea cauzei la judecatorul de camera preliminara pentru a proceda potrivit art. 342- 348 din NCPP
Incheiere de sedinta din 18.02.2014lipsă de apărare
Incheiere de sedinta din 23.01.2014