M********* M****
PetentM********* V*****
IntimatM********* D*******
IntimatM********* G*******
IntimatM********* C*********
PârâtAdmite cererea restrânsă. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr.9968 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr.1942/1993, la data de 22.11.1993, rămasă definitivă şi irevocabilă, în sensul că între alineatul 3 şi 4 al hotărârii se va introduce următorul alineat „Atribuie pârâtului Macoviciuc Viorel suprafaţa de 889 m.p. teren situat în vatra satului Şerbăneşti, identic cu parcela A’ colorat cu galben în planul de situaţie nr.2 în valoare de 346.710 lei” (conform minutei aflate la fila 79 dosar nr.1942/1993). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 aprilie 2013.
Incheiere finala dezinvestire din 17.04.2013Introduce în cauză, în calitate de pârâţi pe moştenitorii defunctului Macoviciuc Eugen, respectiv: Macoviciuc Hortenzia-Artemizia domiciliată în comuna Zvoriştea, sat Şerbăneşti, jud.Suceava (care primeşte termen în cunoştinţă) şi Macoveiciuc Lilioara, care va fi citată după indicarea adresei. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să indice adresa pârâtei Macoveiciuc Lilioara în termen de trei zile, pentru a fi citată.
Incheiere de sedinta din 06.03.2013Introduce în cauză, în calitate de pârâţi pe moştenitorii defunctului Macoviciuc Constantin, respectiv: Macoviciuc Cornel din Suceava, str. Privighetorii nr.6, bl.6, sc.A, ap.3 şi Chiribucă Sonica din Suceava, str.Oituz, bl.O 3, nr.25, sc.A,ap.9, jud.Suceava şi pe moştenitorii defunctei Tîrdea Artemizia, respectiv Tîrdea Gheorghe domiciliat în Suceava, str.Oituz, bl.O2, ap.21. Rectifică citativul în sensul că reclamantul are calitate de petent, iar pârâţii au calitate de intimaţi.
Incheiere de sedinta din 30.01.2013