Ş****** G** I**
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploiesti privind pe condamnatul Soarece Ion, din executarea pedepsei de 5 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 1509/2010, pronunţată de Judecatoria Ploiesti, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. In baza art 192 alin. 3 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei catre Baroul Prahova. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror si de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.12.2013.
Hotarare 2747/2013 din 20.12.2013amana pronuntarea la data 20.12.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2013