Dosar 29782/325/2013 din 30.10.2013

prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 29782/325/2013
Data dosar:
30.10.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 şi următoarele C.p.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.10.2013 la ora 10:00

    Complet: C special penal
  • admite cererea

    În temeiul art. 155 şi urm. C. proc. pen., admite cererea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş cu privire la inculpatul Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cercetat în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 C.p.- art. 209 alin.1 lit. i C.p., cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. şi art.37 lit.a C.p, pe o durata de 30 zile, începând cu data de 02.11.2013 până la data de 01.12.2013 inclusiv. Respinge ca neîntemeiată solicitarea apărătorului din oficiu al inculpatului de înlocuire a măsurii preventive a arestului cu o măsură preventivă neprivativă de libertate, respectiv obligarea inculpatului de a nu părăsi ţara sau localitatea. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.189 C.proc.penală dispune, din fondul Ministerului Justiţiei, plata a 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu. Cu drept de recurs în 24 de ore de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.10.2013

    Incheiere masuri preventive faza de UP 90/2013 din 31.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD