G****** A*** S******
InculpatÎn temeiul articolului 87, aliniatul 1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea articolului 375 şi 396, alin.10 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul G. A. S., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În temeiul articolului 81 şi articolului 82 din Codul penal din 1969 suspendă condiţionat ecutarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni şi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor articolului 83 din Codul penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal din 1969 interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal din 1969. În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, aliniatul 1, litera a, teza a doua din Codul penal din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate. În temeiul dispoziţiilor articolului 88 din Codul penal din 1969 scade din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii de 24 ore din data de 07.08.2013. În temeiul articolului 191, aliniatul 1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului. În temeiul articolului 272 din Codul de procedură penală suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Bucătariu Gabriela se va avansa din FMJ în favoarea Baroului Cluj. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2014.
Hotarare 1220/2014 din 31.10.2014Amana pronuntarea hotararii pentru data de 31.10.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.10.2014Amana pronuntarea hotararii pentru data de 24.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.10.2014in vederea citarii prin afisare a inculpatului
Incheiere de sedinta din 12.06.2014trimite cauza la judecatorul de camera preliminara
Incheiere de sedinta din 13.03.2014