B**** I* S***************
InculpatG***** I* L***********
InculpatS***** V*****
Parte vătămată Parte civilăS******* J******* D* U****** R*****
Parte civilăÎncuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului Gordea Lucian Ionuţ în vederea pregătirii apărării şi prorogă discuţia asupra probei cu expertiza psihiatrică solicitată de apărătorul inculpatului Bişte Silviu Sebastian pentru următorul termen. Încuviinţează cererile formulate de către apărătorul ales al inculpatului Gordea Lucian Ionuţ şi apărătorul ales al părţii civile S***** V***** care au solicitat acordarea unui termen mai lung având în vedere că la termenul din data de 12.09.2013 nu se pot prezenta fiind în concediu de odihnă. În baza art.3002 raportat la art.160b alin.3 Cod procedură penală, instanţa menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul BIŞTE SILVIU SEBASTIAN, cetăţean român, studii 7 clase, situaţia militară nesatisfăcută, fără loc de muncă , fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii, cercetat pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi c, alin.21 lit.a C. p. cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.p. şi arestat preventiv prin încheierea nr.16 din data de 18.05.2013 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2489/290/2013 în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 20 din data de 18.05.2013 al Judecătoriei Reşiţa, urmând ca legalitatea şi temeinicia să fie verificate înainte de expirarea termenului prevăzut de lege potrivit art. 160b C.pr.p.. În baza 3002 raportat la art.160b alin.3 Cod procedură penală, instanţa menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul GORDEA LUCIAN IONUŢ, cetăţean român, studii 7 clase, situaţia militară nesatisfăcută, fără loc de muncă, fără ocupaţie, necăsătorit, fără copii minori, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b şi c, alin.21 lit.a C.p. şi arestat preventiv prin încheierea nr.16 din data de 18.05.2013 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. 2489/290/2013 în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 21 din data de 18.05.2013 al Judecătoriei Reşiţa, urmând ca legalitatea şi temeinicia să fie verificate înainte de expirarea termenului prevăzut de lege potrivit art. 160b C.pr.p.. Respinge cererile formulate de către inculpaţi, prin apărători, privind judecarea lor în stare de libertate, ca rămase fără obiect. Respinge cererile formulate către inculpatul Bişte Silviu Sebastian, prin apărătorul său, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, şi, respectiv, cererea formulată de către inculpatul Gordea Lucian Ionuţ prin apărătorul său, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, ca neîntemeiate, fată de cele arătate mai sus. Având în vedere că apărătorii inculpaţilor şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu cererile formulate de către apărătorul ales al inculpatului Gordea Lucian Ionuţ şi apărătorul ales al părţii civle, amână judecata cauzei şi acordă termen la 26.09.2013, pentru când inculpaţii vor fi citaţi la locul de detenţie, iar partea vătămată – parte civilă Stacu Vasile şi partea civilă S******* J******* D* U****** R***** au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs în ceea ce priveşte verificarea legalităţii arestării preventive a inculpaţilor în termen de 24 de ore de la pronunţare. Dispune comunicarea unei copii prezentei Încheieri de şedinţă Penitenciarului Timişoara. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.08.2013.
Incheiere de sedinta din 22.08.2013