S*** P******** F***** M****** S*****
DebitorD************
CreditorÎn temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 dispune închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea din registrul comerţului, a debitorului S*** P******** F***** M****** S*****În baza art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatorire sau responsabilitate faţă de debitor şi averea sa, faţă de procedură, creditori şi asociat. În temeiul art. 135 din lege se va dispune notificarea sentinţei, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti prin AFP Argeş, şi Oficiului Registrului Comerţului Argeş, în vedere efectuării menţiunii de radiere şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă . În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, dispune notificarea sentinţei OCPI Argeş în vederea notării în cartea funciară a închiderii procedurii. Dispune achitarea diferenţei onorariului lichidatorului judiciar Cabinetul Individual de Insolvenţă Gorgoi Stelian ,în cuantum de 1240 lei, plus TVA, funcţie de prevederile legale, în conformitate cu prevederile art.107 alin.2 lit. b) din Legea nr. 85/2006 şi art. 37 din OUG nr. 86/2006. Plata sumei reprezentând onorariul lichidatorilor judiciari , se va face în condiţiile art. 4 alin. 4 din din Legea 85/2006, din fondul de lichidare ORC Argeş, în conformitate cu disp art. 37 alin.4 din OUG nr. 86/2006, lipsind disponibilităţile din contul debitorului. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi 14.04.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 441/2016 din 14.04.2016Amână pronunţarea la data de 14.04.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi raportul asupra fondurilor. În temeiul disp.art. 122 din Legea insolveţei, dispune afişarea raportului asupra fondurilor. Ia act de precizarea lichidatorului judiciar în sensul că a depus relaţii de la instituţiile statului cu privire la bunurile societăţii debitoare şi urmează a depune cerere de închidere a procedurii. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi soluţionarea eventualelor contestaţii la raportul asupra fondurilor. Dispune citarea părţilor pentru discutarea propunerii de închidere a procedurii. Amână judecarea cauzei la 07.04.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.03.2016 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 10.03.2016Ia act că la dosarul cauzei s-a depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, cu acte anexă. De asemenea, ia act de precizarea lichidatorului judiciar, în sensul că s-a adjudecat stocul de plăţi la 2000 de lei , în patrimoniul debitorului nu mai sunt bunuri de recuperat. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar raportul asupra fondurilor, prev. de art. 122 din legea insolvenţei şi planul de distribuire sume. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii . Amână judecarea cauzei la 10.03.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.01.2016 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, procese verbale de licitaţie şi publicaţie de vânzare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 28.01.2016. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.11.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.11.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar, procese verbale de licitaţie şi publicaţii de vânzare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor din patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 05.11.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.09.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 24.09.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus publicaţie de vânzare şi raportul de activitate al lichidatorului judiciar. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor conform adunării creditorilor din 03.05.2015 prin care a fost adoptată o nouă metodă de valorificare bunuri. Amână judecarea cauzei la 24.09.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.06.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 04.06.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar cu acte anexă , respectiv : certificat de deces al administratorului societăţii debitoare , dovada publicării în BPI a completării raportului cauzal, procesul verbal al adunării creditorilor din 09.03.2015 , convocarea adunării creditorilor, punctul de vedere al creditorului AJFP Argeş, regulamentul de valorificare al bunurilor din averea debitorului. De asemenea, ia act că în adunarea creditorilor s-a aprobat regulamentul de valorificare. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor conform regulamentului aprobat în adunarea creditorilor din 09.03.2015. Amână judecarea cauzei la 12.03.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.06.2015 , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 12.03.2015Ia act că la dosarul cauzei s-au depus raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi dovada convocării adunării creditorilor pentru data de 22.01.2015 cu privire la situaţia debitorului , a decesului administratorului şi a bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii, depunerea dovezii de publicare în BPI a completării raportului cauzal, conform art. 59 alin.6 din legea insolvenţei, şi depunerea procesului verbal al adunării creditorilor. Amână judecarea cauzei la 12.03.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la15.01.2015. , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.01.2015Ia act că la dosarul cauzei s-a depus completarea raportului cauzal Acordă termen de judecată pentru depunerea dovezii de publicare în BPI a completării raportului prev. de art. 59 din legea insolvenţei, să fie comunicat creditorului, urmând ca acesta să depună punct de vedere cu privire la poziţia lichidatorului judiciar de neformulare a acţiunii în răspundere. Pune în vedere lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor , să prezinte raportul prev. de art. 59 din legea insolvenţei, să precizeze poziţia creditorului având în vedere faptul că nu se promovează acţiune în răspundere şi să menţioneze dacă creditorul promovează acţiune pentru sumele prescrise. Amână judecarea cauzei la 15.01.2015. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.11.2014. , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.11.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi completarea raportului cauzal care nu răspunde obiectivelor încheierii de şedinţă din 05.06.2014, motiv pentru care pune în vedere lichidatorului judiciar să completeze raportul prev. de art. 59 din legea insolvenţei, în caz contrar va dispune citarea părţilor pentru discutarea înlocuirii lichidatorului judiciar. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor. Amână judecarea cauzei la 06.11.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.09.2014. , la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar, regulamentul de vânzare şi dovada convocării adunării creditorilor. Constată că la fila 64 la dosar, există raportul prev. de art. 59 din legea insolvenţei din care rezultă că existau active curente , motiv pentru care pune în vedere lichidatorului judiciar să precizeze în următorul raport demersurile efectuate de debitor pentru recuperarea sumelor de la clienţi în termenul de prescripţie , iar în cazul în care termenul nu s-a prescris să precizeze acţiunile formulate. Pune în vedere lichidatorului judiciar să completeze raportul prev. de art. 59 din legea insolvenţei, având în vedere faptul că în raportul cauzal depus la dosar re reţin probleme de management. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi valorificarea bunurilor. Amână judecarea cauzei la 11.09.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.06.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.06.2014Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar şi raportul de evaluare bunuri . Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , convocarea adunării creditorilor şi valorificarea bunurilor. Amână judecarea cauzei la 05.06.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27.03.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 27.03.2014Ia act că la dosarul cauzei s-a depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar , cu acte anexă. şi tabelul definitiv al creanţelor , afişat la uşa instanţei. Apreciază că în situaţia în care bunurile evaluate în contabilitatea societăţii au o valoare foarte redusă, faţă de dispoziţiile art. 116,117 din legea nr. 85/2006, se impune întocmirea unui raport de expertiză care să fie depus la dosar. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii şi depunerea dovezii de depunere la ORC a raportului cauzal, conform disp. art. 59 alin.6 din legea nr. 85/2006. Amână judecarea cauzei la 27.03.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13.02.2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014Ia act că la dosarul cauzei s-a depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar , cu acte anexă. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , întocmirea tabelului definitiv , identificarea şi evaluarea bunurilor aflate în patrimoniul debitorului. Amână judecarea cauzei la 13.02.2014. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.12.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar , procesul verbal al adunării creditorilor din 08.10.2013 prin care a fost confirmat lichidatorul judiciar , relaţii de la OCPI Argeş . Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , depunerea dovezii de publicare în BPI a raportului prev. de art. 59 din Legea insolvenţei şi a relaţiilor privind bunurile societăţii debitoare. Amână judecarea cauzei la 05.12.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10.10.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 10.10.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: raportul de activitate al lichidatorului judiciar , procesul verbal al adunării creditorilor din28.05.2013, dovada că s-au emis adrese cu privire la bunurile societăţii debitoare către Primăria Ştefăneşti, OCPI Argeş şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii , depunerea dovezii de publicare în BPI a tabelului preliminar al creanţelor, a depunerii la ORC a raportului prev. de art. 59 din Legea insolvenţei, clarificarea situaţiei patrimoniului debitorului, reconvocarea adunării creditorilor şi depunerea dovezii de convocare. Amână judecarea cauzei la 10.10.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29.08.2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.08.2013Ia act că la dosarul cauzei s-au depus: tabelul preliminar al creanţelor , afişat la uşa instanţei, raportul de activitate al lichidatorului judiciar , dovada publicării în BPI a notificării deschiderii procedurii , raportul prev. de art. 59 din legea n. 85/2006 , procesul verbal al adunării creditorilor din data de 28.05.2013, procesul verbal al adunării generale a asociaţilor din care rezultă că a fost desemnat administrator special dl. Paraschiv Ion. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar procesul verbal al adunării creditorilor, la prima convocare, relaţii de la Primăria Miceşti , OCPI Argeş şi MAI - Instituţia Prefectului Piteşti – Serviciul Public Comunitar – regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor , cu privire la bunurile debitorului. Acordă termen de judecată pentru continuarea procedurii . Amână judecarea cauzei la 29.08.2013. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.06. 2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 06.06.2013Admite cererea formulată de debitoarea SC Paraschiv Forest Miceşti SRL – prin reprezentant, Paraschiv Ion, pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art.32 alin.1 teza a II-a din Legea nr.85/2006 privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată, a debitoarei SC Paraschiv Forest Miceşti SRL cu datele de identificare menţionate în certificatul constatator. În baza art.107 alin.2 din Lege, dizolvă societatea şi ridică dreptul de administrare al debitoarei. În temeiul art. 107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte în calitate de lichidator judiciar provizoriu Cabinetul Individual de Insolvenţă Gorgoi Stelian , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 500 lei, la care se adaugă TVA în funcţie de prevederile legale, dar nu mai mult de 3000 lei plus TVA pe toată durata procedurii. În temeiul art.107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune lichidatorului judiciar notificarea privind intrarea în procedura simplificată a insolvenţei a debitoarei şi ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acesteia: asociaţilor, tuturor creditorilor notificaţi conform art.61 din Legea 85/2006 şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea efectuării menţiunii, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă, prin publicare pe cheltuiala averii debitorului într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, şi să convoace Adunarea generală a asociaţilor debitorului în vederea desemnării administratorului special . În temeiul art. 902 pct. 16 Cod civil, Dispune lichidatorului judiciar notarea în Cartea funciară a deschiderii procedurii insolvenţei şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Pune în vedere debitorului obligaţia prezentării informaţiilor prevăzută de art. 44 din Legea 85/2006, precum şi obligaţia prevăzută la art. 35 din lege, obligaţia prev. de art. 45 din lege. În temeiul art. 48 din Legea 85/2006 dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului judiciar. Fixează termen pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii, de 10 zile de la notificarea prevăzută la art. 61 din lege. Opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar . Fixează termenul limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă la 13.05.2013 . Declaraţiile se vor timbra conform art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 23.05.2013. Dispune lichidatorului judiciar , conform art. 73 alin.2 din Legea 85/2006, publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termen limită pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate : 5 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvenţă a acestui tabel, iar pentru soluţionarea contestaţiilor şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 06.06.2013. Contestaţiile se vor timbra conform art. 6 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu 120 lei taxă timbru şi 5 lei timbru judiciar. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 28.05.2013. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului de către lichidatorul judiciar, care va întocmi şi depune la dosar raportul prevăzut de art.59 din Lege în termen de maxim 40 de zile de la numire şi rapoarte de activitate lunară prev. de art. 21 din lege, din care un extras al raportului lunar se va publica în Buletinul Procedurilor de insolvenţă. Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul urmând a fi deschis de către lichidatorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Termen la 06.06.2013 pentru continuarea procedurii. Definitivă. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 29.03.2013, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere de sedinta din 29.03.2013Amână pronunţarea la data de 29.03.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2013