Dosar 30533/281/2012 din 21.10.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 30533/281/2012
Data dosar:
21.10.2013
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.02.2014 la ora 09:00

    Complet: 3APa
  • Reducerea pedepsei

    Admite apelul declarat de inculpatul CONSTANTIN ŞTEFAN, împotriva sentinţei penale nr. 1906/27 septembrie 2013 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi pronunţând o nouă hotărâre: Descompune pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare în componentele sale, respectiv pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată în temeiul disp. art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplic. art. 37 lit. a) şi art. 320/1 CPP şi pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 365 din.26.02.2008 a Judecătoriei Ploieşti, ce a fost revocată conform art. 83 CP. În baza disp. art. 386 alin.1 NCPP schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prev. de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002, republicată cu aplic. art. 37 lit. a şi art. 320/1 CPP, în infracţiunea prev. de art. 337 din NCP cu aplic. art. 44 alin.1 NCP, cu aplic. art. 5 NCP şi art. 396 alin.10 rap. la art. 375 NCPP, text în baza căruia îl condamnă pe inculpatul C********* Ş***** la pedeapsa de 1 an închisoare. Potrivit art. 44 alin.1 NCP , cu aplic. art. 5 NCP rap. la art. 44 alin.2 NCP combinat cu art. 39 alin.1 lit. b) NCP, contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 365 din.26.02.2008 a Judecătoriei Ploieşti şi dispune ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul disp. art. 65 NCP aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin.1 lit. a) şi b) NCP ce se execută în condiţiile prev. de art. 65 alin.3 din acelaşi cod. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune plata sumei de 50 lei reprezentând onorariu parţial pentru apărătorul din oficiu din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 10 februarie 2014.

    Hotarare 49/2014 din 10.02.2014
  • Sedinta din data de 10.02.2014 la ora 09:00

    Complet: 9RPa
  • Încheiere

    Potrivit art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de Procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recalifică calea de atac din recurs în apel, urmând ca, potrivit art. 99 alin. 3 teza a II-a din Hotărârea nr. 387/2005 a CSM, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, modificat şi completat prin Hotărârea nr. 79/16 ianuarie 2014, completul de judecată care va soluţiona calea de atac a apelului să fie format din primii doi judecători ai completului de recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2014.

    Incheiere de sedinta din 10.02.2014
  • Sedinta din data de 21.01.2014 la ora 09:00

    Complet: 4RPa
  • Amână cauza

    Acordă un nou termen de judecată la data de 10 februarie 2014, sala 4, faţă de cererea apărătorului ales al recurentului inculpat.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2014
  • Sedinta din data de 02.12.2013 la ora 09:00

    Complet: 4RPa
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 21.01.2014, sala 1, faţă de lipsa de procedură constataă cu recurentul inculpat.

    Incheiere de sedinta din 02.12.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD