M***** M***** V******** f*** l** G***** ş* M***** n******
CondamnatÎn baza art. 450 Cod procedură penală: Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul Mocanu Manuel Valentin, CNP *********6816, fiul lui George si Maria, născut la data de 22.09.1980, deţinut în Penitenciarul Găeşti. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului nr. 3039/2008 emis de Judecatoria Sect.5 Bucuresti, în baza sentinţei penale nr.2522/2007, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. Potrivit art. 61 Cod penal: Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor privind efectele liberării condiţionate, în sensul că, dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune, se poate dispune revocarea liberării condiţionate, caz în care pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală: Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, Andrei Carmen, în cuantum de 100 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie seria DB nr.3693/2013, va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 450 alin. 4 Cod procedură penală: Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.10.2013.
Hotarare 761/2013 din 03.10.2013