S* E******* G*** S**
DebitorP**** M********* I*********
LichidatorA************ J******** A F********* P****** N**** (***** D*** N*****
CreditorC***** D******* - P*** P*****
CreditorG****** B***** G*******
PârâtRespinge ca nefondate cererile de atragere a răspunderii personale formulate de lichidatorul judiciar P**** M********* I********* şi creditorul Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în contradictoriu cu pârâtul G****** B***** G*******. În temeiul art.132 alin.2 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului „ELECTRIC GOLD” S.R.L. Dulceşti. Dispune radierea debitorului din Registrul Comerţului Neamţ. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe lichidator de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune notificarea prezentei sentinţe administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 24.03.2015.
Hotarare 129/F din 24.03.2015Aprobă raportul final afişat la uşa tribunalului la data de 14.10.2014.Dispune plata don fondul de lichidare a sumei de 3.000 lei, exclusiv TVA, reprezentând onorariu către Pavel Management IPURL.Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Incheiere de sedinta din 25.11.2014pentru a fi soluţionată cererea de atragere a răspunderii personale
Incheiere de sedinta din 14.10.2014s-a amânat cauza pentru a se întomci raportul de evaluare, după care se va proceda la vânzare
Incheiere de sedinta din 13.05.2014s-a amânat cauza pentru a se continua procedura de vânzare
Incheiere de sedinta din 28.01.2014pentru a se depune la dosar de către practicianul în insolvenţă raportul prev. de art.21 alin.1 din Legea insolvenţei
Incheiere de sedinta din 22.10.2013Pentru studiul raportului în temeiul art. 59; continuarea procedurii;
Incheiere de sedinta din 13.08.2013Admite cererea formulată de debitorul „ELECTRIC GOLD” S.R.L. Dulceşti. În baza art.32 alin.1 din Legea 85/2006 dispune deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului „ELECTRIC GOLD” S.R.L. cu sediul în comuna Dulceşti , sat Cârlig , jud.Neamţ , înmatriculată la O.R.C. sub nr.J27/1666/2007, CUI 22965924. In temeiul art.34 raportat la art.11 alin.1 lit.c din Legea privind procedura insolvenţei : Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe P**** M********* I*********, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu un onorariu provizoriu de 500 lei lunar, fără TVA. In temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii, în temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenţei. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de înscriere a creanţelor la data de 22.07.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 29.07.2013. Fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele înscrise în tabelul preliminar la data de 13.08.2013. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 16.08.2013. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 05.08.2013, ora 1200 la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art.59 alin.1 din Legea insolvenţei la data de 29.07.2013. În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. In temeiul art.37 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune comunicarea prezentei sentinţe Judecătoriei Roman, Tribunalului Neamţ şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului declarat în Registrul Comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturile. Fixează termen pentru continuarea procedurii la data de 13.08.2013. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.06.2013.
Incheiere de sedinta din 18.06.2013