G**** A* N******
RecurentC*** J******** D* P***** Ş* A*** D******* C*******
IntimatRespinge recursul, ca nefondat. Irevocabilă.
Hotarare 3746/2013 din 26.06.2013După deliberare, apreciază că în cauză se impune suplimentarea materialului probator administrat în faza procesuală a fondului şi în acest sens, va dispune emiterea unei adrese către intimata-pârâtă C*** J******** D* P***** Ş* A*** D******* C*******, în vederea înaintării unei copii certificate pentru conformitate a dosarului de pensionare întocmit pe numele recurentului-reclamant G**** A* N******, în scopul verificării dacă părţii recurente i-a fost emisă vreo decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite acestuia, în temeiul art.169 alin.3 din Legea nr.263/2010. Faţă de aceste considerente, urmează a amâna judecata pricinii, dată pentru când părţile în cauză au termen în cunoştinţă, în raport de dispoziţiile art.88 alin.51 raportat la art.153 alin. 1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.202/2010, dat fiind faptul că dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu acestea aflate la dosar-filele 15 şi 16, poartă semnătura funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, ştampila instituţiei citate, semnătura părţii recurente, precum şi precizarea că prin înmânarea citaţiei, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013