Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Constată ca fiind încetată acţiunea, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanţii JUDEŢUL VÂLCEA şi CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA, ambii cu sediul în Rm. Vâlcea, str. General Praporgescu, nr. 1, jud. Vâlcea în contradictoriu cu pârâta S.C. CET GOVORA S.A., societate aflată în reorganizare judiciară, cu sediul în Rm. Vâlcea, str. Industriilor, nr.1, judeţul Vâlcea, reprezentată legal prin Administrator judiciar EURO INSOL SPRL, cu sediul în Bucureşti, str. Costache Negri – Clădirea Opera Center, nr.1-5, et.3, sector 5, potrivit art. 75 alin.1, teza finală, din Legea nr. 85/2014. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28 noiembrie 2019.
Hotarare 1480/2019 din 28.11.2019În temeiul art.75 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Suspendă judecata acţiunii în contencios administrativ. Cu recurs pe durata suspendării cursului judecării procesului ce se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică din 19.05.2016.
Incheiere suspendare din 19.05.2016