H*** C* M****
ReclamantL*** T*****
PârâtL*** H********
PârâtConstată perimarea cererii formulată de reclamantul H*** C* M**** în contradictoriu cu pârâţii L*** T***** şi L*** H********, având ca obiect partaj judiciar.
Hotarare 10631/2014 din 16.07.2014Respinge cererea de repunere pe rol, formulată de reclamantul Huţu C.Mihai, ca neîntemeiată. Menţine suspendarea judecăţii cererii, având ca obiect partaj succesoral formulată de reclamantul Huţu C.Mihai, în contradictoriu cu pârâţii Luca Traian şi L*** H********.
Incheiere suspendare din 06.03.2014Pentru ca reclamantul să îndeplinească obligaţiile care i-au fost puse în vedere prin citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 7 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 10.02.2014În temeiul art.155 indice 1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii cererii având ca obiect partaj succesoral, formulată de reclamantul H*** C* M****, în contradictoriu cu pârâţii LUCA TRAIAN şi LUCA ARISTIŢA, întrucât reclamantul nu a indicat valoarea bunurilor ce fac obiectul partajului pentu a se stabili taxa judiciară de timbru, încheierea de verificare a evidenţelor notariale după defuncta Huţu Aspazia, acte de stare civilă şi arbore genealogic.
Incheiere suspendare din 07.06.2013