S* A*** H**** S**
DebitorAprobă raportul final de activitate. În baza art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei S.C. Auto House S.R.L. Dispune radierea societăţii debitoarei din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art. 135 din lege prezenta sentinţă de închidere a procedurii va fi notificată Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bucureşti şi Oficiului Registrului Comerţului Bucureşti, în vederea efectuării menţiunii. În conformitate cu art. 136 din Legea nr. 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar şi pe toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.11.2019.
Hotarare 6528/2019 din 19.11.2019pentru continuarea procedurii, întrunirea adunării creditorilor convocată pentru aprobarea închiderii procedurii în temeiul art. 132 din lege
Incheiere de sedinta din 22.10.2019pentru continuarea procedurii, distribuirea sumelor obţinute din valorificare, întocmirea raportului final şi a situaţiilor financicare finale, supunerea acestora spre aprobare adunării creditorilor
Incheiere de sedinta din 28.05.2019pentru continuarea procedurii de valorificare a bunului imobil teren
Incheiere de sedinta din 29.01.2019pentru continuarea procedurii de valorificare a bunului imobil teren
Incheiere de sedinta din 16.10.2018pentru continuarea procedurii de valorificare a bunului imobil teren
Incheiere de sedinta din 08.05.2018pentru continuarea procedurii, încasarea preţului aferent imobilului valorificat, continuarea demersurilor de valorificare a ultimului imobil rămas în patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 16.01.2018pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 19.09.2017pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 25.04.2017pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 10.01.2017pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 20.09.2016pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 10.05.2016pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor
Incheiere de sedinta din 09.02.2016pentru continuarea procedurii, pentru a se convoca adunarea creditorilor cu privire la prezentarea rapoartelor de evaluare, pentru valorificarea bunurilor
Incheiere de sedinta din 27.10.2015pentru continuarea procedurii, pentru evaluarea şi valorificarea bunurilor
Incheiere de sedinta din 26.05.2015pentru continuarea procedurii, pentru evaluarea şi valorificarea bunurilor
Incheiere de sedinta din 27.01.2015În baza art. 107 din Legea nr. 85/2006 dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitoarei S.C. AUTO HOUSE S.R.L. Ridică dreptul de administrare al debitoarei în conformitate cu art. 107 alin.2 lit. a) din Lege. Dispune dizolvarea societăţii debitoare în conf. cu art.107 alin.2 din lege. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi trimiterea de notificări tribunalelor din alte judeţe în care debitoarea are bunuri în vederea sigilării, în sarcina lichidatorului judiciar. Stabileşte termen de maxim 5 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionată la art. 46 alin. 2 din lege. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data deschiderii procedurii. Stabileşte următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor prevăzute la art. 108 alin. 3 în vederea întocmirii tabelului suplimentar - 28.10.2014; b) termenul de verificare a creanţelor prevăzute de art. 108 alin. 3, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora - 25.11.2014; c) termenul de depunere a contestaţiilor 09.12.2014, d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat - 23.12.2014. Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar a intrării în faliment către toţi creditorii menţionaţi în lista de debitor/administrator, menţionată la art. 107 alin 2 lit. e) din lege, debitorului, oficiului registrului comerţului pentru efectuarea menţiunii, în condiţiile art. 61 alin. 2 şi 3 din lege. Dispune publicarea notificării într-un ziar de largă circulaţie şi în buletinul procedurii insolvenţei, în sarcina lichidatorului judiciar. Pune în vedere lichidatorului judiciar să ia măsuri de arhivare a documentelor contabile ale societăţii debitoare în conformitate cu dispoziţiile Legii 16/1996, respectiv gruparea pe unităţi arhivistice, păstrarea şi inventarierea pe durata procedurii reorganizării şi lichidării judiciare, iar ulterior de selecţionare şi întocmire a procesului verbal prevăzut de art.11 din lege, predarea documentelor conform art.18 şi 18 ind.1 cu încunoştinţarea direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale asupra măsurilor dispuse. Numeşte lichidator judiciar pe Consulta 99 S.P.R.L. care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea 85/2006. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 27.01.2015. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.09.2014
Hotarare intermediara 7232/2014 din 16.09.2014Amână pronunţarea la data de 16.09.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 27.05.2014pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 25.02.2014Admite cererea formulata de AUTO HOUSE SRL. În temeiul art.32 alin.1 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei deschide procedura generală împotriva debitorului AUTO HOUSE SRL. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i administratorului judiciar. Dispune întocmirea şi predarea către administratorul judiciar, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în procedura de insolventa, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 08.11.2013; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe – 18.11.2013; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 04.12.2013; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor - 25.11.2013. Numeşte administrator judiciar provizoriu CONSULTA 99 SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art.32 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege. Pune în vedere administratorului judiciar să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 54 alin 1 şi 2 din lege şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 25.02.2014, C.3, ora 09.00 Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bucuresti Sectia A VII A Civila. Cercetată în camera de consiliu, azi, 24.09.2013 şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2013.
Incheiere de sedinta din 24.09.2013