A******* C*****
InculpatP*** M*******
Parte vătămatăÎn baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, prin raportare la art. 208 alin1Cod penal cu apic art 37 lit a Codpenal , condamnă pe inculpatul Amaricai Costel la pedeapsa de 1 an inchisoare. În baza art. 83 alin. 1 Cod penal dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni inchisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr 5/12.01.2012 pronuntată de judecatoria Panciu in dosar 3033/275/2011 ramasa definitiva prin nerecurare şi dispune executarea acestei pedepse alăturat pedepsei anterior aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod penal, art.20 alin. 2 din Constituţia României şi art. 1 din CEDO, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1,lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal, de la data rămânerii definitive până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Ia act ca prejudiciul a fost acoperit integral.
Hotarare 392/2013 din 30.10.2013Termen acordat pentru când inculpatul va fi citat cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 16.10.2013