P******* B***** C*********
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul Prăsneac - Blându Constantin împotriva sentinţei penale nr. 507 din data de 23.09.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 3143/314/2013. Casează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul Prăsneac - Blându Constantin pentru săvârşirea infracţiunii de conducere autovehicul pe drumurile publice de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare (în loc de 2 ani închisoare). În temeiul art. 82 Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni (în loc de 4 ani). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.11.2013.
Hotarare 1062/2013 din 26.11.2013Amână pronunţarea pentru data de 26.11.2013, pentru concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.11.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2013