Dosar 32214/211/2011 din 30.05.2013

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 32214/211/2011
Data dosar:
30.05.2013
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.10.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet 1 R
  • Alte soluţii

    Admite excepţia insuficientei timbrări şi în consecinţă, anulează ca insuficient timbrat recursul formulat de reclamanţii G. C. M. şi S. I., împotriva Sentinţei civile nr. 3854/25.02.2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 32214/211/2011. Admite în parte recursul declarat de recurenţii Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o modifică în parte, şi anume în ceea ce priveşte majorările de întârziere şi pe cale de consecinţă, obligă pârâţii la plata majorărilor de întârziere de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, pentru sumele reprezentând chiria datorată pentru perioada 18.03.2010-31.07.2010 şi la plata majorărilor de întârziere de 0,5%, pe fiecare zi de întârziere, pentru sumele reprezentând chiria datorată pentru perioada 01.08.2010 - august 2012, de la data scadenţei fiecărei chirii şi până la plata efectivă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Fără cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 30.10.2013.

    Hotarare 1052/2013 din 30.10.2013
  • Sedinta din data de 18.09.2013 la ora 8:00

    Complet: Complet 1 R
  • Amână cauza

    Amână cauza şi acordă termen la 30.10.2013.

    Incheiere de sedinta din 18.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD