B***** S*****
Inculpat InculpatB***** G******
Inculpat InculpatB***** V*****
Inculpat InculpatC****** G******
Inculpat InculpatU*** I**
Inculpat InculpatDosar nr.32358/212/2012* HOT. 08.04.2016 Respinge schimbarea încadrării juridice ca neîntemeiată, pusă în discuţie din oficiu, în sensul reţinerii circumstanţei prev.de art.77 lit.a/Cod penal 1968 pentru fiecare dintre inculpaţi referitor la infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.(1), (2)/Cod penal 1968. Achită pe inculpatul Bazgan Ştefan, în baza art.396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.c/Cod proc.penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.(1), (2)/Cod penal 1968- nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept prev.de art.37 alin.(3) din Legea nr.126/1995 la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 şi art.71 alin.(2)/Cod penal 1968 pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b/Cod penal 1968. În baza art.86 ind.5/Cod penal 1968 anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin nr.737/2014 pronunţată în dosarul nr.8260/212/2013 de Judecătoria Constanţa şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.812/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.737/2014 pronunţată în dosarul nr.8260/212/2013 de Judecătoria Constanţa şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.812/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa. În baza art.33 lit.a/Cod penal 1968 rap la art.34 alin.(1) lit.b/ Cod penal 1968, contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa stabilită prin decizia penală nr.812/P/2014 a Curţii de Apel Constanţa şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în final inculpatul va executa pedeapsa închisorii de 3 ani. În temeiul art.71 alin.(2)/Cod penal 1968 pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b/Cod penal 1968. În baza art.88 alin.(1) deduce perioada reţinerii din data de 28.09.2012 şi perioada reţinerii şi arestării preventive de la data 01.03.2013 la 21.06.2013. În baza art.86 ind.1/Cod penal 1968 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.86 ind.2 /Cod penal 1968 stabileşte un termen de supraveghere de 5 ani. În baza art.71 alin.(5)/Cod penal 1968, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă executarea pedepsei accesorii. Conform art.86 ind.3/Cod penal 1968 inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) Să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune b) Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea c) Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă d) Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 din Cod penal 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei Condamnă pe inculpatul B***** V*****, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.(1)/Cod penal 1968 la pedeapsa de 2 ani închisoare. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 şi art.71 alin.(2)/Cod penal 1968 pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b/Cod penal 1968 În baza art.85/Cod penal 1968 anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei dispusă prin sentinţa penală nr.793/26.06.2013 în dosar nr.4032/212/2013 a Judecătoriei Constanţa, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 09.07.2013. Constată că fapta dedusă judecăţii este concurentă cu fapta pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.793/26.06.2013 în dosar nr.4032/212/2013 a Judecătoriei Constanţa. În baza art.33 lit.a/Cod penal 1968 rap la art.34 alin.(1) lit.b/ Cod penal 1968, contopeşte pedeapsa stabilită prin prezenta cu pedeapsa stabilită prin sentinţa penală nr.793/26.06.2013 în dosar nr.4032/212/2013 a Judecătoriei Constanţa şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, în final inculpatul va executa pedeapsa închisorii de 2 ani. În temeiul art.71 alin.(2)/Cod penal 1968 pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b/Cod penal 1968. În baza art.88 alin.(1) deduce perioada reţinerii din data de 28.09.2012 În baza art.86 ind.1/Cod penal 1968 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art.86 ind.2 /Cod penal 1968 stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art.71 alin.(5)/Cod penal 1968, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă executarea pedepsei accesorii. Conform art.86 ind.3/Cod penal 1968 inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: e) Să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de probaţiune f) Să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea g) Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă h) Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 din Cod penal 1968, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei Achită pe inculpatul B***** G******, în baza art.396 alin.5 C.proc.pen. raportat la art.16 alin.1 lit.c/Cod proc.penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.(1), (2)/Cod penal 1968- nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. Achită pe inculpatul C****** G******, în baza art.396 alin.5/Cod proc.penală raportat la art.16 alin.1 lit.c/Cod proc.penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.(1), (2)/Cod penal 1968- nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. Achită pe inculpatul U*** I**, în baza art.396 alin.5/Cod proc.penală raportat la art.16 alin.1 lit.c/Cod proc.penală pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev.de art.321 alin.(1), (2)/Cod penal 1968- nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea. Condamnă pe inculpatul U*** I** pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept, prev.de art.134 din Legea nr.295/2004, cu aplicarea art.37 lit.b/Cod penal 1968 la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 12 din Legea nr. 187/2012 şi art.71 alin.(2)/Cod penal 1968 pe durata executării pedepsei interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de disp.art. 64 lit.a teza a II-a, lit.b/Cod penal 1968 În baza art.88 alin.(1) deduce perioada reţinerii din data de 28.09.2012. În baza art.57/Cod penal 1968 pedeapsa se va executa în regim de detenţie. În baza art.118 lit.f/Cod penal 1968 dispune confiscarea de la inculpatul U*** I** în folosul statului, a pistolului neletal marca BLOW-M-06 cal.9 mm, seria PAK7-025297 introdus la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii seria CT nr.298067 din data de 24.10.2012. În baza art.118 lit.f/Cod penal 1968 dispune confiscarea de la inculpatul Bazgan Ştefan în folosul statului, a 42 de cutii cu obiecte pirotehnice model K0201 Achtung introduse la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii seria CT nr.298069 din data de 24.10.2012. În baza art.118 lit.b/Cod penal 1968 dispune confiscarea de la inculpatul B***** V***** în folosul statului, a unei unelte tip coasă, ridicată cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare. În baza art.255/Cod proc.penală dispune restituirea: către inculpatul U*** I** a unei răngi metalice de culoare neagră în lungime de 165 cm, depusă la Camera de Corpuri Delicte conform dovezii seria AT nr.0022352 din data de 24.10.2012, către inculpatul B***** V***** a unui topor cu mâner de lemn, către inculpatul Bazgan Ştefan a 2 topoare şi a unui cleşte de tăiat tip "gură de lup", obiecte ridicate cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare. În baza art. 397/ Cod proc.penală rap. la art.25 alin.(6) lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Save&Self Security SRL, cu sediul în mun. Constanţa, str. Şoseaua Mangaliei, nr.11, jud. Constanţa în contradictoriu cu inculpaţii. În baza art.272 raportat la art.274 alin.1/ Cod proc.penală obligă inculpatul B***** V***** la plata către stat a sumei de 2600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare (2000 de lei din faza de urmărire penală şi 600 de lei din faza de judecată). În baza art.275 alin.(3)/Cod proc.penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În baza art.274 alin.(1)/Cod proc.penală dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei seria AV nr. 726/22.01.2014, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. În baza art.274 alin.(1)/Cod proc.penală dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei seria AV nr. 727/22.01.2014, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. În baza art.274 alin.(1)/Cod proc.penală dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei seria AV nr. 725/22.01.2014, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. În baza art.274 alin.(1)/Cod proc.penală dispune avansarea sumei de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu conform delegaţiei seria AV nr. 728/22.01.2014, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.04.2016. Preşedinte
Hotarare 430/2016 din 08.04.2016Dosar nr.32358/212/2015* ÎNCHEIERE 25.03.2016 Amână pronunţarea la 08.04.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.03.2016. Preşedinte Iacob Mara Isabella
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2016stabileşte pronunţarea la 25.03.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.03.2016JUDECĂTORIA CONSTANŢA Dosar nr. 32358/212/2012* ÎNCHEIERE 25.01.2016 În baza art. 395 alin.1 Cpp, repune pe rol cauza în vederea discutării schimbării de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, în sensul reţinerii dispoziţiior art.77 lit.a c.pen.1969 pentru fiecare dintre inculpaţi. Stabileşte termen de judecată la data de 10.03.2016, ora 08,30, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.01.2016. Preşedinte Ştefania Pîrlogea
Incheiere de sedinta din 25.01.2016deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 25.01.2016.
deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 22.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016pentru administrare probe acordă termen la 14.01.2016.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015pentru administrare probe acorda termen la 12.11.2015.
Incheiere de sedinta din 08.10.2015pentru administrare probe acorda termen la 08.10.2015
Incheiere de sedinta din 03.09.2015fata de lipsa apărătorilor inculpaţilor acorda termen la 03.09.2015.
Incheiere de sedinta din 14.05.2015pentru administrare probe , acorda termen la 14.05.2015.
Incheiere de sedinta din 02.04.2015pentru administrare probe acorda termen la 02.04.2015
Incheiere de sedinta din 05.02.2015pentru continuarea cercetării judecătoreşti acorda termen la 05.02.2015.
Incheiere de sedinta din 04.12.2014pentru administrare probe acorda termen la 04.12.2014.
Incheiere de sedinta din 06.11.2014fata de cererea de amanre formulate de domnul avocat Tilich Liviu , acorda termen la 06.11.2014.
Incheiere de sedinta din 09.10.2014Fata de cererile de amanare formulate acorda termen la 09.10.2014
Incheiere de sedinta din 18.09.2014faţă de lipsa apărătorilor inculpaţilor acorda termen la 18.09.2014.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014pentru administrare probe , acorda termen la 19 iunie 2014
Incheiere de sedinta din 15.05.2014ÎN NUMELE LEGII, DISPUNE: În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei potrivit deciziei penale nr. 955/P/05.11.2013 a Curţii de Apel Constanţa cu rechizitoriul nr.16200/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa privind pe inculpaţii: 1) B***** S***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniştii publice, prev. de art.321 alin.l si 2 C.p. si orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuata fara drept, prev. de art.37 alin.3 din Legea nr. 126/1995,ambele cu aplic. art.33 lit.a C.p. 2) B***** G****** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniştii publice, prev. de art.321 alin.l si 2 C.p. 3) B***** V***** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniştii publice, prev. de art.321 alin. 1 si 2 C.p. 4) C****** G****** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniştii publice, prev. de art.321 alin.l si 2 C.p., cu aplic. art.37 lit.a C.p. 5) U*** I** trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si liniştii publice, prev. de art.321 alin.l si 2 C.p., cu aplic. art.37 lit.b C.p. si deţinerea sau portul de arma neletala din categoria celor supuse autorizării, fara drept, prev. de art. 134 din Legea nr.295/2004, rep. cu aplic. art. 37 lit.b C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit.a C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Bazgan Ştefan, B***** G******, B***** V*****, C****** G****** şi U*** I**. Stabileşte termen de judecată la data de 15.05.2014 complet P4 ora 8,30 pentru când se citează inculpaţii şi partea civilă şi se ia legătura cu avocaţii. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.04.2014.
Incheiere camera preliminara din 04.04.2014pentru respectarea dispoziţiilor art.6 al.2 din Legea 255/2013 rap.la art.342 c.pr.penală , acorda termen în Cameră Preliminara la data de 03.04.2014.
Incheiere de sedinta din 20.02.2014fata de lipsa de procedura acorda termen la 20.02.2014.
Incheiere de sedinta din 30.01.2014