T*** V*******
Recurent CreditorS* P******** N**** S* P*** A************ S******* U****** I**** A***
Intimat DebitorA****** N******** P***** P****** Ş* A**********
Intimat IntervenientD******* G******* A F********* P****** M********
Intimat CreditorDEC: C.P. Admite recursul. Casează sentinţa şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea deschiderii procedurii inolsvenţei. Decizie irevocabilă.
Hotarare 1241/2013 din 17.09.2013Amână judecarea cauzei la data de 17 septembrie 2013, C2R – ora 11, pentru când se vor repeta adresele către intimata intervenientă A****** N******** P***** P****** Ş* A********** şi către intimata debitoare pentru a depune la dosar actul de privatizare care a fost anulat prin sentinţa nr.22/C/14.01.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.4165/1/2006, respectiv contractul de vânzare acţiuni nr.26/31.10.2003, actul din 30.01.2009, în baza căreia au fost înregistraţi în registrul comerţului UDRIŞTE IULIU ALIN, UDRIŞTE MIHAIL IONUŢ şi UDRIŞTE MICHAELA ELISABETA GRAŢIELA ca administratori ai SC PISCICOLA NEAMŢ SA după anularea acestui contract, conform menţiunilor comunicate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi cu adresa nr. 10042/20.04.2011 ( aflate la filele nr.32-34 din dosarul de fond), precum şi relaţii referitoare la administrarea debitoarei după data de 30.01.2013, când au expirat mandatele acestor doi administratori. Se va repeta procedura de citare cu recurentul creditor T*** V*******, celelalte părţi nu se vor mai cita în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare, potrivit dispoziţiilor art.153 alin. 1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 09.07.2013Amână judecarea cauzei la data de 09 iulie 2013, C2R – ora 11, pentru când se va emite adresă către intimata intervenientă A****** N******** P***** P****** Ş* A********** şi către intimata debitoare pentru a depune la dosar actul de privatizare care a fost anulat prin sentinţa nr.22/C/14.01.2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr.4165/1/2006, respectiv contractul de vânzare acţiuni nr.26/31.10.2003, actul din 30.01.2009, în baza căreia au fost înregistraţi în registrul comerţului UDRIŞTE IULIU ALIN, UDRIŞTE MIHAIL IONUŢ şi UDRIŞTE MICHAELA ELISABETA GRAŢIELA ca administratori ai SC PISCICOLA NEAMŢ SA după anularea acestui contract, conform menţiunilor comunicate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi cu adresa nr. 10042/20.04.2011 ( aflate la filele nr.32-34 din dosarul de fond), precum şi relaţii referitoare la administrarea debitoarei după data de 30.01.2013, când au expirat mandatele acestor doi administratori. Se va repeta procedura de citare cu recurentul creditor T*** V*******, celelalte părţi nu se vor mai cita în tot cursul judecăţii la această instanţă, fiind prezumate a cunoaşte termenele ulterioare, potrivit dispoziţiilor art.153 alin. 1 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 18.06.2013