V**** G****
InculpatCondamnă pe inculpat la 5(cinci)luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 teza I din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 c.proc.penală, prin schimbarea incadrării juridice din infracţiunea prev de art. 86 alin. 2 teza I din OUG 195/2002 rep., cu aplicarea art.37 lit.a c.pen. În baza art. 83 alin. 1 C. pen. revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 (patru) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 169/08.11.2012 pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr.3757/243/2012, pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă şi dispune ca în final inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 9 (nouă) luni închisoare. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” C. pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 191 alin. 1 c.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnaţi din oficiu pentru inculpat în cursul cercetării judecătoreşti în sumă de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul.
Hotarare 202/2013 din 07.10.2013