B****** F*****
InculpatS* P******* I********* S** R****
Parte civilăPentru săvârşirea infracţiunii de distrugere , prev. şi ped. de art. 217 alin. 1 Cod penal, comisă în seara de 22.03.2013, în dauna părţii vătămate SC Proiecte Imobiliare SRL, condamnă pe inculpatul B****** F*****, la pedeapsa de o lună închisoare. În temeiul art. 357 alin. 3 Cod proc. penală aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1, 2 Cod penal, constând în interzicerea exerciţiului drepturilor enunţate la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe toată durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei şi îi pune acesteia în vedere dispoziţiile art. 82 Cod penal, referitoare la durata termenului de încercare, şi anume 2 (doi) ani şi o lună. Pune, de asemenea, în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 Cod penal, referitoare la revocarea măsurii suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii în cazul comiterii unei infracţiuni în termenul de încercare şi, respectiv în cazul neexecutării obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre. În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Admite în parte, cererea de despăgubiri civile formulată în cauză şi, în baza art. 346 Cod proc. pen., rap. la art. 14 alin. 3 lit. b Cod proc. pen., cu aplic. art. 1357 din noul Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii vătămate SC Proiecte Imobiliare SRL-Roman, constituită parte civilă în cauză, suma de 1500 RON, reprezentând daune materiale, sumă actualizată la data plăţii în raport cu rata inflaţiei. În condiţiile art. 191 alin.1 Cod proc. penală obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 400 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Parchetului şi de la comunicare pentru inculpat şi partea civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.11 2013
Hotarare 465 din 20.11.2013Amână judecarea cauzei la data de 20 noiembrie 2013 , pentru când inculpatul are T.C. şi se va repeta procedura de citare cu partea civilă. Se va repeta procedura de citare cu martora din lucrări Croitoru Jăniţa . Se va emite mandata de aducere pentru martora lipsă Croitoru Jăniţa.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 23 octombrie 2013 , pentru când inculpatul are T.C. şi va asigura prezenţa martorului la instanţă, propus în apărarea sa. Va indica numele martorului cu listă la dosar . Se va repeta procedura de citare cu partea civilă. Se vor cita martorii din lucrări Grădinaru Ionela Claudia şi Croitoru Jăniţa , cu menţiunea amendării în caz de neprezentare .
Incheiere de sedinta din 25.09.2013