N**** G*******
InculpatIn temeiul art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.proc.pen., Condamnă pe inculpatul N**** G******* la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În temeiul 71 C.pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 2 luni, calculat potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 al. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C.pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.11.2013.
Hotarare 3778/2013 din 14.11.2013Faţă de cererea de amânare formulată de inculpat.
Incheiere de sedinta din 24.10.2013