P******** D* P* L**** J********** R******
RecurentŞ***** G******
Intimat InculpatL****** C******* L*******
Intimat Parte civilăU****** C*******
Intimat Parte civilăM****** C*********
Intimat Parte civilăAdmite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva sentinţei penale nr. 496/18.09.2013 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. 3298/285/2013. Casează în parte sentinţa penală recurată şi în rejudecare: Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Ş***** G****** prin sentinţa penală recurată şi repune în individualitatea lor pedepsele componente. Condamnă pe inculpatul Ş***** G****** pentru săvârşirea infracţiunilor de: - furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a şi b Cod penal, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, parte vătămată fiind LĂZURCĂ CRISTINA LOREDANA, domiciliată în com. Grămeşti, nr.254, jud. Suceava; - furt calificat, prevăzută de art. 208, 209 alin.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b Cod penal, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, parte vătămată fiind U****** C*******, domiciliată în oraşul Siret, str. Vodă Ştefan Petriceicu, nr. 53, jud. Suceava; - furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a şi b Cod penal, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, parte vătămată fiind M****** C*********, domiciliată în com. Grămeşti, nr.544, jud. Suceava. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 al.1 lit. b şi art. 36 al.2 Cod penal, contopeşte pedepsele ce au fost descontopite şi repuse în individualitatea lor prin sentinţa penală recurată, respectiv: 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 804/27 decembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă la data de 06 februarie 2012, prin nerecurare; 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din 21/22 august 2009), aplicată prin sentinţa penală nr.355/31 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă la data de 5 octombrie 2011, prin decizia penală nr. 945/2011 a Curţii de Apel Suceava; 1 an şi 6 luni închisoare (fapta din octombrie 2009) aplicată prin sentinţa penală nr. 355/31 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă la data de 5 octombrie 2011, prin decizia penală nr. 945/2011 a Curţii de Apel Suceava; 2 ani închisoare (fapta din 10/11 noiembrie 2010) aplicată prin sentinţa penală nr. 355/31 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă la data de 5 octombrie 2011, prin decizia penală nr. 945/2011 a Curţii de Apel Suceava; 2 ani închisoare (fapta din 9/10 noiembrie 2010) aplicată prin sentinţa penală nr. 355/31 mai 2011 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă la data de 5 octombrie 2011, prin decizia penală nr. 945/2011 a Curţii de Apel Suceava; 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 459/14 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 19 octombrie 20l0 (fapta din 8/9 septembrie 2009); 1 an si 2 luni închisoare aplicata prin sentinţa penală nr. 459/14 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 19 octombrie 20l0 (fapta din 14/15 septembrie 2009); două pedepse de 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 345/15 iunie 2010 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, definitivă prin neapelare la data de 07 iulie 2010; 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1146/12 noiembrie 2009 a Judecătoriei Dorohoi definitivă la data de 2 decembrie 2009, prin neapelare; restul de 478 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 299/18 aprilie 2007 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi; 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 277 din 30 aprilie 2013 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 03 iunie 2013 (fapta din 08-09 iulie 2011); 2 (doi) ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 277 din 30 aprilie 2013 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă la data de 03 iunie 2013 (fapta din 08-09 iulie 2011), cu cele 3 pedepse de câte 4 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul Ş***** G****** să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 3 luni închisoare aplicat prin sentinţa penală nr. 1638 din 05 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 02 octombrie 2012, în total pedeapsa de 4 ani şi 9 luni închisoare. În baza art. 61 al. 1 Cod penal, contopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 9 luni închisoare, stabilită prin prezenta decizie cu restul de 478 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 299/18 aprilie 2007 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 9 luni închisoare, la care se adaugă sporul de 5 luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 1638 din 05 septembrie 2012 a Judecătoriei Brăila definitivă prin nerecurare la data de 02 octombrie 2012, urmând ca inculpatul Ş***** G****** să execute în total pedeapsa de 5 ani şi 2 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii. Deduce în continuare, din pedeapsa rezultantă, aplicată inculpatului, perioada arestării preventive a acestuia, de la data de 18.09.2013 la zi. Cheltuielile judiciare din recurs, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12.11.2013.
Hotarare 1001/2013 din 12.11.2013Amână pronunţarea pentru data de 12 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 noiembrie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2013Amână pronunţarea pentru data de 05 noiembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.10.2013